Moartea fratelui a doborât-o. Anca Badiu este pe pastile!

Ultima actualizare:

Momente cumplite pentru Anca Badiu (37 de ani). De vineri, de când a aflat că fratele ei, Mircea, a murit în Spania, în condiții necunoscute, solista s-a lăsat cuprinsă de depresie.

Surse apropiate familiei ne-au spus că Anca a chemat salvarea de câteva ori, a avut parte de leşinuri dese şi ia calmante, pentru a putea trece mai ușor peste necaz. Și, ca o neagră coincidență, fratele artistei a murit la 43 de ani, aceeaşi vârstă pe care o avea şi mama lor când a părăsit această lume, tot în ziua fatidică de 7 august (însumate, cifrele vârstei înseamnă 7, data decesului celor doi). Solista nu a mai plecat în Spania să ia trupul neînsuflețit al fratelui ei, pentru că încă așteaptă rezultatul necropsiei. Actrița Alina Puşcău, prietena cea mai bună a Ancăi Badiu, a povestit ieri la PRO TV despre momentele grele prin care trece fosta artistă de la trupa Class. „A venit la mine, a bătut la uşă şi a căzut când i-am deschis. Abia dacă putea să vorbească şi am înţeles cu greu că fratele ei a murit”, a spus Alina la emisiunea “Vorbește lumea”.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net