Mircea Eremia, pe mâna doctorilor. Ce a pățit fratele Alinei Eremia?

Ultima actualizare:

    Mircea Eremia şi-a făcut un tratament facial
Mircea Eremia şi-a făcut un tratament facial

Cunoscut, frumos și cu mii de fane în toată țara, mezinul familei Eremia s-a lăsat zilele trecute pe mâna specialiștilor. Cu toate că este foarte tânăr, cântărețul este atent cu imaginea lui, iar pentru a face față sezonului rece, Eremia și-a făcut, recent, la o clinică de estetică din centrul Capitalei o rejuvenare facială printr-o tehnică revoluționară, numită Microneedling.

Din ce în ce mai mulți bărbați trec pragul clinicilor de estetică și devin mult mai atenți cu aspectul lor fizic. ,,Este adevărat că primim din ce în ce mai multe solicitări din partea bărbaților. Avem și tehnici dedicate lor. Ne-au vizitat până acum campioni, cântăreți, actori, dar și oameni simpli. Mircea Eremia a fost, într-adevăr, la noi pentru corectarea micilor imperfecțiuni ale tenului, dar și pentru prevenirea problemelor viitoare. Puțini sunt cei care înțeleg că este mult mai ușor și convenabil să previi decât să tratezi. Dincolo de granițe, prevenirea este pe primul loc și sunt convins că și în România vom evolua, în curând, în această direcție”, spune Valentin Burada, managerul Clinicii Swiss EstetiX.

Soluţii împotriva frigului

Se pare că Mircea Eremia va avea în această iarnă suficiente concerte, iar expunerea îndelungată a tenului la temperaturile negative va fi resimțită, din acest motiv vedeta a ales să-și protejeze tenul prin aceste proceduri estetice eficiente. ,,Este știut faptul că pielea are o structură complexă, iar oamenii caută în general proceduri care să le reîntinerească tenul, să le reducă ridurile sau care să le dea un restart efectiv la țesuturile de suprafață. Când ajung la noi, nu putem să spunem că găsesc soluții de a proteja pielea, ci de a o ajuta să devină mai elastica, mai bine hidratată, mai întinsă. Iar pentru aceasta avem multiple proceduri: de la clasicul lifting cu fire, coktailul frumuseţii, terapia vampir până la terapia cu microace. Majoritatea sunt terapii ce induc producția proprie de colagen și elastină. De asemenea, putem șterge cicatricile de suprafață şi multe altele, în funcţie de nevoi” , a concluzionat Burada.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net