Mirabela Dauer se îmbracă precum o puştoaică după ce a învins boala

Anul 2018 nu a fost prea bun pentru celebra cântăreață Mirabela Dauer. În luna ianuarie, în urma unor investigații, a aflat că are piatră la rinichi, dar și o tumoră care i-a afectat organele vecine, iar medicii au hotărât să o opereze de urgență. În urma intervenţiei, Mirabelei i-a fost extirpat un rinichi şi, se pare, şi porţiuni din organele afectate.

Iată că acum solista în vârstă de 71 de ani a reușit să depășească momentul și s-a vindecat, şi-a recăpătat tonusul, a revenit pe scenă şi a redevenit activă şi pe reţelele sociale, unde îşi ţine fanii la curent cu tot ceea ce face.

6_2-col-mirabela-12.jpg

Mirabela Dauer arată senzaţional în hainele tinereşti

Și nu doar că se simte mai bine, dar parcă a întinerit, astfel că Mirabela a simțit să își schimbe garderoba. În emisiuni, la concerte, evenimente și în vacanţe, vedeta poartă haine colorate, moderne, pe care le-ar îmbrăca și un adolescent. Ce-i drept, schimbarea îi priește și chiar arată bine cu noile ținute, care ba sunt rock, ba flower-power.

loading...
Loading...