Melodiile pentru mirese i-au umplut de bani

Ultima actualizare:

    30.000 de euro. Piesa „Cât de frumoasă eşti”, lansată în anul  2005, îi aduce lui Mihai  Trăistariu aproximativ  30.000 de euro pe an
30.000 de euro. Piesa „Cât de frumoasă eşti”, lansată în anul 2005, îi aduce lui Mihai Trăistariu aproximativ 30.000 de euro pe an

Au avut fler şi acum “numără”, fericiţi, roadele. Mihai Trăistariu şi Ovidiu Komornyik sunt regii nunţilor autohtone, căci miresele îşi doresc ­toate să lăcrimeze şi să danseze pe celebrele lor ­piese, “Cât de frumoasă esti!” şi „Eşti mireasa vieţii mele”.

Anul acesta, Mihai Trăistariu (39 de ani) se poate lăuda că a avut peste 20 de nunţi, unde de fiecare dată valsul mirilor s-a desfăşurat pe piesa lui, „Cât de frumoasă eşti”, lansată în anul 2005. 

"Cânt această melodie la fiecare nuntă la care merg. Anul acesta am antamat 20 de nunţi. Unii mă cheamă special pentru a le cânta această piesă. Mai cânt şi colaje din muzică populară, iar în câteva săptămâni o să lansez şi eu un cântec de folclor. Tariful meu e de 1.500 de euro pentru un program de 45 de minute, însă pot şi negocia. Dacă nunta e acasă, în Constanţa, pot să mai las la preţ, pentru că nu-mi trebuie cazare. Dacă e la Timişoara, de exemplu, atunci e mai departe şi nu negociez, poate chiar cer mai mult”, ne-a povestit Mihai Traistariu.Astfel, la un simplu calcul, Mihai a pus la saltea anul acesta cel puţin 30.000 de euro. 

simeon stalpnicul png

Şi Ovidiu Komornyik a dat lovitura cu piesa „Eşti mireasa vieţii mele”. „E greu să fac un calcul, însă cred că am cântat melodia, lansată în 2001, la peste 500 de nunţi. Sunt fericit când văd că tinerii aleg această piesă pentru un început de drum în viaţă”, ne-a spus artistul într-un interviu mai vechi.

Astfel, de-a lungul celor 15 ani în care a tot cântat şlagărul respectiv, artistul, care ia 2.500 de euro pe reprezentaţie, a strâns mai bine de 1 milion de euro, adică o medie de 60.000 de euro pe an.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net