Medeea Marinescu și simpaticul ei fiu parcă-s trași la indigo!

Ultima actualizare:

    Luca joacă în pelicula  ”Michelangelo”
Luca joacă în pelicula ”Michelangelo”

Interpreta Mirabelei din „Maria Mirabela”, celebrul film pentru copii lansat în 1981, își va aduce băiețelul cel mare, Luca Dăscălescu Marinescu (7 ani), la emisiunea ”Aici eu sunt vedeta!”, ediție care va fi difuzată joi, de la orele 20.00, la Antena 1.

Medeea Marinescu (43 de ani) ne-a vorbit despre această filmare: „Am emoții mai mari decât Luca. Și știu că și el are, pentru că este pentru prima dată când i se întâmplă o asemenea experiență. Și mi-e frică nu pentru că ar putea spune lucruri neadevărate, pentru că l-am învățat să nu mintă, ci să nu facă altfel conexiunile”.


    1981 Medeea, în rolul  Mirabelei
1981 Medeea, în rolul Mirabelei

Cei doi, mamă și fiu, sunt parteneri în scurt-metrajul “Michelangelo”, regizat de Anghel Damian, care a semnat și scenariul peliculei.


    Medeea și Luca,  la Antena 1
Medeea și Luca, la Antena 1

Actriţa e tare mândră că și fiul, care –i seamănă leit din punct de vedere fizic, este atras de cinematografie, cu atât mai mult cu cât și tatăl Medeei, Ion Marinescu (70 de ani), este director de imagine, ştafeta predându-se de la o generaţie la alta.

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net