Maria Constantin: «Aş mânca tort de bezea la orice oră»

Ultima actualizare:

    Fotografii: Dorin Constanda
Fotografii: Dorin Constanda

Ştie că în profesia ei contează nu doar talentul, ci şi imaginea. Aşa că are mare grijă la siluetă, mănâncă sănătos, merge la sală. Totuşi, parcă viaţa ar fi mult prea tristă fără desert. Preferatul ei este tortul cu bezea, care se prepară extrem de uşor. Maria Constantin şi-a pus şorţul şi ne-a arătat cum face această prăjitură.

Este mereu pe drumuri. La concerte, la facultate, la şedinţe foto şi la emisiuni, aşa că Mariei Constantin (31 de ani) îi mai rămâne puţin timp de petrecut în bucătărie. Mănâncă pe fugă şi preferă prânzul la restaurant cu prietenele. Acasă îşi pregăteşte lucruri simple. Are mare grijă de silueta ei impecabilă, celebra cântăreaţă de muzică populară cântărind doar 52 de kilograme. ”Am mare grijă de modul în care arăt. Talentul, dar şi imaginea sunt importante, aşa că am grijă de ambele. Fac sală, merg la masaj, am grijă de tenul meu, dar şi de ce mănânc. Nu sunt o gurmandă, însă am câteva feluri de mâncare cărora nu le pot rezista şi pe care mi le fac atunci când am timp. Dacă am poftă, se întâmplă să mai gătesc chiar şi după miezul nopţii. Uite, spre exemplu aseară am pus un pui de ţară în tavă, cu ulei de măsline, foi de dafin, piper şi a ieşit o bunătate. Mănânc sănătos şi îmi procur alimentele de la ţară de la mamă. Ouă, lapte, carne de curcan, de porc, de găină. Am învăţat de la mama să gătesc şi ştiu să fac orice mâncare”, ne-a spus Maria Constantin.


    A pregătit la mixer  spuma pentru bezea
A pregătit la mixer spuma pentru bezea

Desertul este partea preferată şi singurul de la care nu se poate abţine. “Prefer să alerg pe bandă toată ziua, dar să pot mânca desert. Eu nu pot trăi fără dulce. Îmi plac clătitele cu ciocolată, enorm de multă ciocolată, sau tortul de bezea. Tortul de bezea e o prăjitură fină, răcoritoare datorită fructelor. Se prepară foarte uşor. Îmi place să mă joc cu umplutura, să experimentez partea asta cu fructele. Dacă nu-l fac acasă, îl găsesc aici în laboratorul prietenei mele Simona Crăciun, numit chiar Tort de Bezea”, a mai spus Maria.


    Bezeaua bătută  s-a întins pe o  tavă tapetată cu  hârtie de copt
Bezeaua bătută s-a întins pe o tavă tapetată cu hârtie de copt

Reţeta e, pe cât de spectaculoasă, pe atât de simplu de făcut

Ingrediente: pentru bezea: 6 albuşuri, 300 g zahăr pudră combinat cu zahăr tos, 2 linguri de oţet, 10 g amidon. Pentru cremă: 200 ml smântână pentru frişcă sau brânză ricotta, 100 g mascarpone, 50 g zahăr pudră. Pentru ornat: 150 g căpşune. 

Preparare: se mixează albuşul, se adaugă zahărul în ploaie, treptat, până se încorporează cu totul. Se mixează în continuare până capătă o consistenţă lucioasă şi groasă. La final, se adaugă oţetul şi amidonul. Se întinde hârtie de copt pe o tavă şi se desenează cu un creion şi o formă două cercuri cu diametrul de câte 16 cm fiecare. În interior se pune bezeaua bătută fără să depăşim cercul. Se dă tava la cuptorul preîncălzit timp de o oră (la 120 de grade). Apoi se stinge focul şi se lasă bezeaua să se răcească înăuntru. Între timp, se prepară crema, mixând brânza mascarpone şi zahărul pudră până la omogenizare, se adaugă frişca, se mai bate un minut, iar apoi se schimbă viteza la treapta maximă până creşte pe margini crema. Pe un suport de tort se pune primul blat de bezea, apoi trei sferturi din crema de mascarpone, căpşune tăiate, al doilea blat şi se face un cerc pe deasupra cu restul de cremă, se ornează cu căpşună şi se pune la frigider 2- 3 ore.

image
image
image
image
image
image
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net