Lupta acerbă continuă la "Exatlon"! Au reuşit turcii să-şi ia revanşa?

exatlon-romania-1.jpg

FOTO
Echipa României întâlneşte echipa Turciei la Exatlon
Foto: Kanal D

Echipa României a disputat în cadrul ediţiei "Exatlon" din seara de 3 martie al doilea meci împotriva echipei Turciei. Competiţia a fost una acerbă întrucât ambele echipe au dorit să demonstreze că pot câştiga, iar nervii au fost întinşi la maxim. După primul meci, în urma căruia echipa României a ieşit victorioasă, fanii grupului advers au contestat meritele românilor şi i-au acuzat de lipsă de fair play.

Vă reamintim că echipa României a câștigat pentru prima dată o partidă împotriva unei echipe străine, la „Exatlon”. Victoria românilor din 24 februarie a fost însă contestată de fanii echipei adverse, echipa noastră fiind acuzată că s-ar fi folosit de un truc nu tocmai fairplay pentru a câștiga. Meciul dintre România și Turcia de sâmbătă seara, 24 februarie, difuzat pe Kanal D, s-a încheiat cu scorul 10-8 pentru români, după o revenire spectaculoasă, într-un moment când toți credeau că echipa noastră va pierde. 

În ediţia din 3 martie, nervii au fost întinşi la maxim, iar echipa Războinicilor a fost dominată de o stare de agitaţie. Tensiunea competiţiei şi-a spus cuvântul atunci când prezentatotul Cosmin Cernat le-a acordat un minut pentru a stabili tactica şi a desemna membrii care vor participa la jocul împotriva Turciei. Alexandru a fost cel care a pornit, fără să vrea, conflictul, spunând că nimeni nu propune o tactică propriu-zis şi că fiecare aşteaptă propuneri de la ceilalţi. De aici până la un conflict a fost doar un pas. Din fericire, spiritele s-au calmat şi Războinicii au fost din nou gata de luptă! "Suntem pregătiţi, suntem mai motivaţi decât meciul trecut", a declarat Giani Kiriţă cu puţin timp înainte de începerea întrecerii. La rândul lor, turcii au fost determinaţi să obţină victoria. "Noi nu ne dorim să câştigăm pentru mâncare, ci pentru spiritul competiţiei. Suntem motivaţi, toţi avem dorinţa de a juca, este o dispută plăcută ceea ce are loc aici", a spus un reprezentant al echipei Turciei. 

Traseul pe care au trebuit să îl traverseze cele două grupări a fost cu adevărat unul dificil, căci a inclus o tiroliană, cădere în apă, alergare, târâre pe coate şi în final un joc de popice. Românii au fost conduşi cu 4-0, dar au revenit încet pe parcurs. Diferenţa a fost greu de recuperat, căci echipa noastră a fost pe întregul parcurs al jocului condusă în mod detaşat, cu cel puţin trei puncte.

Ultimele jocuri au fost cele mai intense, cu românii într-o permanentă cursă de recuperare. Cu toate acestea, turcii au reușit să-și adjudece victoria, cu un scor total de 10-6.

loading...
Loading...

Citește și

  • exatlon

    Echipa României a câștigat pentru prima dată o partidă împotriva unei echipe străine, la „Exatlon”. Victoria românilor din 24 februarie a fost însă contestată de fanii echipei adverse, echipa noastră fiind acuzată că s-ar fi folosit de un truc nu tocmai fairplay pentru a câștiga.

  • anca exatlon eliminare accidentare anda adam

    A trecut o lună de când Anda Adam s-a întors în România, în cârje, de la "Exatlon", dar colegii ei încă mai vorbesc despre meciul în care artista s-a accidentat şi a fost nevoită să părăsească emisiunea de la Kanal d. Miercuri, a venit şi rândul Ancăi Mihăileanu, concurenta din echipa adversă, asupra căreia planează suspiciunea că ar fi vinovată de problemele de sănătate ale cântăreţei, să plece din concurs. Tânăra a făcut declaraţii despre momentul în care a lovit-o la picior pe solistă.