Luana Ibacka s-a apucat de cursuri de fitness şi nutriţie

Ultima actualizare:
Învaţă să facă sport corect atât pentru ea, cât şi pentru a fi instructor
Învaţă să facă sport corect atât pentru ea, cât şi pentru a fi instructor

După ani buni de jurnalism, în care a produs emisiuni şi reality-show-uri pentru Prima TV şi Antena 1, Luana Ibacka s-a reprofilat.

A devenit life coach, predă ateliere de mişcare creativă, dans, ladystyling, comunicare şi dezvoltare personală, dar încă învaţă, se dezvoltă, pentru a-i instrui pe alţii, la rândul ei. Recent, a început cursurile de Instructor Fitness şi Tehnician Nutriţionis la Fitness Education School, școală unde s-a instruit şi cântăreaţa Silvia Lăuneanu.


    Învaţă să facă sport corect atât pentru ea, cât şi pentru a fi instructor
Învaţă să facă sport corect atât pentru ea, cât şi pentru a fi instructor

„Nu o dată m-am înfuriat la sală pentru ceea ce eu consideram superficialitate în ceea ce priveşte antrenamentele şi exerciţiile fizice. Când nu ştii nimic, mai tolerezi situaţii neclare, însă pe măsură ce avansezi în vârstă, ai pretenţii din ce în ce mai mari. Aşadar, am luat decizia de a mă întoarce la principiile de bază şi de a mă specializa ca personal trainer şi tehnician nutriţionist. Fac asta atât pentru propriile programe, cât şi pentru cariera mea de body&beauty coach. De peste 5 ani lucrez cu corpul și deja înțeleg ce înseamnă un stil de viață experimental – pentru că acesta este modelul meu mental. Privesc cu sinceritate și compasiune,sute de persoane în anturajul meu, care sunt confuze privind dieta și sportul, care sunt nemulțumite de cum arată și de cum se simt”, a declarat Luana Ibacka.

Alături de Iulian Dinu, șeful școlii
Alături de Iulian Dinu, șeful școlii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net