Liviu Vârciu și Anda Călin au ales un nume pentru fetița lor

Ultima actualizare:

    Liviu Vârciu şi Anda Călin vor deveni părinţii unei fetiţe în toamna acestui an
Liviu Vârciu şi Anda Călin vor deveni părinţii unei fetiţe în toamna acestui an

Liviu Vârciu se află în toiul pregătirilor. Iubita sa, Anda Călin, urmează să nască în câteva luni, cei doi fiind în extaz, gândindu-se mereu la ziua cea mare. Vârciu a dezvăluit că au ales deja un nume pentru micuța lor ce se va naşte în două luni.

Liviu vârciu mai are o fiică, Carmina, rezultatul poveștii de dragoste pe care a trăit-o alături de Ami Teiceanu. Din toamnă, Vârciu va fi tătic cu normă întreagă și va avea mai multe responsabilități ca până acum. Fiica sa în vârstă de 15 ani va veni să făcă liceul în București după ce până acum a locuit cu mama sa în Arad.

”La un moment dat, fiica mea, care a făcut 15 ani, m-a sunat și mi-a zis că trebuie să vină să facă școală în București și m-am trezit puțin la realitate. Sună la liceu, locuri, media. Acum prețurile la liceurile astea private, ferească dumnezeu și Maica Domnului! Sub 10 mii de euro pe an nu găsești. Şi mi-am zis că nu trebuie să mai cumpăr boxe și televizoare. Cheltuiala mare vine când copii se măresc”, povestește Liviu despre fiica sa de 15 ani, la Antena Stars.

Vărciu nu-și mai încape în piele de fericire la gândul că peste 2 luni fetița lui și a Andei Călin va veni pe lume. Liviu simte că a a găsit în frumoasa sa iubită ce avea nevoie și ce-i trebuia.

”Aștept o fetiță în două luni de zile. Nu mai pot! Știi, sunt alte responsabilități. Câinii mei pot să stea o zi nemâncați. Dacă nu simțeam că e bine, nu rămâneam. Anda are nervii tari și știe ce vrea. Vreau ca cea mică să fie sănătoasă, atâta tot. Da, ne+am gândit la un nume pentru cea mică, dar nu vi-l pot spune, îl aflați la naștere. Va avea și un nume de sfânt, vor fi două nume”, spune Liviu Vârciu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net