Lista completă a câștigătorilor Premiilor Gopo 2017

Ultima actualizare:

    Alexandru Bogdan, al doilea an ca prezentator al premiilor
Alexandru Bogdan, al doilea an ca prezentator al premiilor

Marți, 21 martie, a avut loc gala decernării Premiilor Gopo, un eveniment așteptat de actori, dar și de întreaga țară. Luând exemplul celor de peste Ocean, vedetele s-au întrecut în ținutele pentru covorul roșu, iar invitații au stat cu sufletul la gură până la aflarea câștigătorilor.

Cea de-a 11-a ediție a Premiilor Gopo s-a încheiat, iar câștigătorii au plecat acasă mulțumiți. Premiile pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor în rol principal și cea mai bună actriță în rol principal au fost cele mai așteptate și mai râvnite ale serii.

Pe lângă acestea s-au mai înmânat premii pentru cea mai bună actriță în rol secundar, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură, cele mai bune decoruri, cel mai bun sunet, dar și premiul publicului.

  • Cel mai bun film: Sieranevada, de Cristi Puiu
  • Cel mai bun actor în rol principal: Gheorghe Visu  pentru rolul „Hogaş” din filmul „Câini”
  • Cea mai bună actriţă în rol principal: Dana Dogaru pentru rolul ”Nuşa” din filmul „Sieranevada”
  • Cea mai bună regie: Cristi Puiu pentru filmul "Sieranevada"
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ana Ciontea pentru rolul ”Tanti Ofelia” din filmul „Sieranevada”
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Vlad Ivanov pentru rolul din Câini
  • Cel mai bun fim de debut (Lungmetraj): ”Câini”
  • Premiul publicului: ”Selfie”
  • Cel mai bun scenariu: Cristi Puiu, pentru "Sieranevada"
  • Cea mai bună imagine: filmul ”Câini„ şi ”Inimi Cicatrizate„
  • Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Bianca Boeroiu, Domnica Bodogan pentru filmul „Inimi Cicatrizate”
  • Cele mai bune decoruri: Cristian Niculescu pentru filmul „Inimi cicatrizate”. 
  • Cele mai bune costume: Dana Păpăruz pentru filmul "Inimi cicatrizate".
  • Cel mai bun film străin: "Fiul lui Saul”/„Saul Fia” (regia László Nemes), Distribuitor: Transilvania Film
image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net