Lis nu poate să scape de «casa bordel»

Ultima actualizare:

    Vila care a fost transformată de foștii chiriași în bordel e la vânzare de anul trecut
Vila care a fost transformată de foștii chiriași în bordel e la vânzare de anul trecut

Casă mare, frumoasă, de vedetă. Nici un cumpărător, oricât de bun ar fi preţul! În toamna anului trecut, Viorel şi Oana Lis au scos la vânzare vila din Bucureşti, pe care foştii chiriaşi o transformaseră în bordel. Au scăzut preţul de la 400.000 de euro la doar 250.000 de euro, dar tot nu pot „scăpa” de ea.

Viaţa soţilor Oana (36 de ani) şi Viorel Lis este un adevărat chin acum! În urmă cu cinci ani râdeau şi-şi permiteau să-şi facă toate mofturile cu banii pe care-i încasau din chiria vilei din Tunari, dar şi din pensia de 2.500 de lei.

Conacul din Belciugatele
Conacul din Belciugatele

Atunci nu s-au gândit că-i așteaptă vremuri vitrege. Iată că inevitabilul s-a produs, iar soarta le-a arătat şi partea cenuşie a realităţii. Astfel, ajuns la vârsta de 71 de ani, fostul edil îşi drămuieşte ultimul leu din pensie pe medicamente. Pentru a scăpa de greutăţi, anul trecut, în septembrie, a hotărât cu soţia să scape de sărăcie, aşa că şi-a pus vila din Tunari la vânzare. Este vorba despre casa cu 8 camere, de 250 mp, pe care foştii chiriaşi i-au transformat-o în bordel şi din cauza cărora proprietarul Lis a ajuns să dea cu subsemnatul pe la Poliţie. A cerut iniţial 400.000 de euro, iar în primăvară a scăzut la 350.000 de euro, pentru că nu s-a arătat nici un cumpărător.

Luna trecută, Oana a pus piciorul în prag când a văzut că nu are succes. Ea s-a consultat cu un expert imobiliar şi a ajuns la concluzia că trebuie să lase şi mai mult din preţ. Sătulă să facă pe bufonul prin emisiuni tv pentru câteva sute de lei, doamna Lis aproape că a înjumătăţit preţul. De la 400.000 de euro, la 250.000 de euro! „Da, am mai scăzut din preţ pentru că e criză, iar piaţa imobiliară e proastă. Ne chinuim de atâtea luni să o vindem, şi uite că nu am făcut nimic. Oamenii par interesaţi, sună, mai vin la vizionare, dar nu le convine când e vorba de bani. Nici noi nu putem să dăm casa asta de pomană, totuşi, nu e vreo cocioabă. Acum cerem 250.000 de euro, am încredere că se va vinde. De închiriat nu mai vrem, pentru că ştiţi ce ni s-a întâmplat, iar Viorel nu are nevoie de complicaţii, să ajungă din nou la doctor”, a declarat Oana, pentru Click! Ea va chema în curând şi un preot să facă o sfeştanie, doar-doar va scăpa de ghinion.

Angela Similea, cu conacul pe cap

Aici a locuit Marioara Zăvoranu
Aici a locuit Marioara Zăvoranu

Nici Angela Similea n-a avut noroc în afaceri imobiliare. Ea se chinuie de la începutul anului trecut să scape de conacul din Mataraua, comuna Belciugatele, unde a locuit împreună cu regretatul său soț, Victor Surdu. Pentru vila cu două etaje, 16 camere, grădină imensă și deschidere la lac, cântăreața a cerut inițial 750.000 de euro. Chiar dacă în ultimul timp “a umblat” serios la preț, proprietatea tot nevândută a rămas.

Vila Zăvorancei n-are căutare


    Aici a locuit Marioara Zăvoranu
Aici a locuit Marioara Zăvoranu

Au trecut două săptămâni de când Oana Zăvoranu a anunțat că-și face ordine în viață și scoate la vânzare vila mamei sale din Afumați. Diva a apelat la serviciile unei agenții imobiliare pentru a scoate pe casa cu opt camere suma de 350.000 de euro. Se pare însă că decorațiunile și operele de artă din interior, cu asemănarea și chipul satanei, i-a cam speriat pe clienți. „Sunt foarte multe construcții în zonă, care mai de care mai mărețe, cu multe camere, grădină, verdeață, la prețuri destul de accesible 250.000-300.000. Unele dintre ele au fost date. Pentru vila doamnei nu avem cereri, dar oricum, pentru o casă vânzarea poate varia ca timp, de la o săptămână, la o lună, șase luni”, ne-a declarat Valentin Hobjila, directorul unei agenții imobiliare. (Beatrice Filip)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net