Lidia și Estera Buble, probleme la o probă din „Asia Express”: „Simt că nu mai pot să respir”

Ultima actualizare:

    Lidia și Estera Buble s-au confruntat cu probleme în timpul unei probe de la „Asia Express”Foto: Antena 1
Lidia și Estera Buble s-au confruntat cu probleme în timpul unei probe de la „Asia Express”Foto: Antena 1

Echipele formate din Emi și Cuza, Mihai și Elwira Petre, dar și Lidia și Estera Buble sunt cele trei perechi care se află în cursa către amuleta de aur și premiul de 30.000 de Euro.

Seara de marți a început cu jocul de amuletă, iar cele trei cupluri s-au luptat aprig pentru 1000 de Euro, dar și un avantaj, care în acest punct al competiției s-ar putea dovedi vital. Cele trei echipe rămase în competiție au fost nevoite să facă din nou autostopul, după Jocul de Amuletă și o probă extrem de dificilă. Însă pe drum către autostop, surorile Buble au trecut prin câteva momente de panică. 

Cuza și Emi sunt cei care au câștigat ultimului Joc de Amuletă de pe Drumul Împăraților. În timp ce băieții au pornit spre următoarea misiune pentru că au obținut un avantaj important, celelalte două echipe au fost nevoite să rămână alături de Irina Fodor și să umple borcane cu brânză și ulei, preparând astfel un fel de mâncare tradițional. 

Echipele nu aveau voie să plece spre noua destinație fără să mănânce brânza din două borcane. Ca să plece primele de la probă, Lidia și Estera s-au obligat să mănânce cât mai repede, lucru care le-a cauzat probleme în scurt timp.

Atât Lidia, cât și Estera, au explicat că aproape s-au înecat cu produsul respectiv. Mai mult decât atât, cântăreața a spus la un moment dat că s-a speriat foarte tare pentru că simțea că nu mai poate să respire. „Mi s-au înfundat căile respiratorii. Nu mai pot să respir”, spunea Lidia panicată. Totuși, după ce a băut apă, artista s-a mai liniștit și a putut să pornească către autostop, unde a avut parte de o surpriză.

Ce surpriză au avut fetele la autostop

Concurentele au abordat un șofer din Israel, care a acceptat rapid să le ia cu mașina. Mare le-a fost mirarea când bărbatul le-a adresat o întrebare în limba română.

„De unde sunteți?”, le-a întrebat șoferul. „Vorbiți românește?”, l-a întrebat Lidia. Bărbatul le-a povestit concurentelor că a lucrat în România și că înțelege foarte bine limba română: „Am lucrat în România, cam 5 - 10 ani!”

Tot în episodul de marți seară, vedetele au fost provocate la un test, pentru a afla cât de bine își cunosc coechipierii. Echipele au fost despărțite, pentru a nu putea comunica, iar fiecare răspuns identic cu al partenerului le-a adus câte un punct valoros. La final, cuplul cu cele mai multe puncte va pleca primul în cursă. 

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net