Leo Iorga și-a luat soția cu el la un concert în Turcia

Ultima actualizare:

    Leo și soția lui,  Paula, s-au înțeles  bine în vacanță
Leo și soția lui, Paula, s-au înțeles bine în vacanță

Leo Iorga (54 de ani), solistul care a reușit să fenteze cancerul de plămâni, în urma a patru operații, a avut mari probleme cu soția lui, Paula, din cauza impresarei Florența Marin.

Femeia, îndrăgostită până peste cap de artist, s-a certat cu nevasta înșelată dar, chiar și așa, Florența nu l-a părăsit pe Leo, ba chiar s-a zbătut să-i găsească cât mai multe concerte, pentru ca el să-și poată plăti tratamentul. Prins între iubirea a două femei, Leo a decis să plece într-o scurtă vacanță, în Turcia, la Istanbul, unde de altfel a și cântat în cadrul unui festival internațional.


    Leo a cântat la Istanbul,  în cadrul unui festival  internațional
Leo a cântat la Istanbul, în cadrul unui festival internațional

Numai că, la drum, n-a plecat cu Florența, care îl însoțește la toate turneele din țară, ci cu Paula, mama celor doi băieți ai lor. Femeia și-a postat câteva fotografii din această vacanță, fiind toată numai un zâmbet. Leo a revenit în țară ieri, pentru a putea participa sâmbătă, de la orele 21.30, în Clubul Phoenix din Constanța, la spectacolul ”In memoriam Gyuri Pascu”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net