Laura Bretan, avertizată de specialiști. Ce se va întâmpla dacă va continua așa

Ultima actualizare:

    Laura Bretan a câștigat cea mai recentă ediție a concursului „Românii  au talent”foto: PRO Tv
Laura Bretan a câștigat cea mai recentă ediție a concursului „Românii au talent”foto: PRO Tv

Câştigătoarea premiului de 120.000 de euro al sezonului 6 al showului “Românii au talent” a uimit o lume întreagă cu vocea ei. Laura Bretan (13 ani) a plecat imediat în SUA după concursul de la Pro TV, însă sunt voci care nu sunt de acord cu ceea ce face cu vocea ei.

După ce a devenit celebră cântând arii de operă la “Românii au talent” şi „America s Got Talent“, Laura Bretan s-a trezit criticată de o cântăreaţă de operă din SUA. Cântăreaţa de operă şi profesoara de muzică clasică Heidi Moss din California a semnat o scrisoare deschisă adresată Laurei Bretan.

Heidi Moss a felicitat-o pe Laura pentru curajul şi talentul de care a dat dovadă, dar a ținut să-i atragă atenţia asupra faptului că ceea ce face este periculos.

„E clar că ai un har şi o pasiune, iar pentru a cânta în faţa unei audienţe atât de mari ai nevoie de mai mult curaj decât îşi poate imagina cineva. Nimeni nu înţelege acest lucru mai bine decât muzicienii clasici profesionişti care fac acest lucru în fiecare zi. În acest moment, te bucuri de celebritate, primeşti complimente şi oportunităţi pe care orice fată de 13 ani le-ar invidia. Sunt oamenii în jurul tău, inclusiv membrii juriului America's Got Talent, care te promovează şi te încurajează să mergi în această direcţie. Motivele lor pot fi sincere şi bine intenţionate, dar ascultă un profesor şi o cântăreaţa de operă: nu este ceea ce ar trebui să faci în acest moment. Iar viitorul ţi-ar putea deteriora măiestria şi vocea dacă vei continua în acest fel“, a scris Heidi Moss în scrisoarea publicată pe Facebook și preluată de adevarul.ro

Heidi Moss a mai scris că astfel de arii grele îi pot afecta grav corzile vocale şi se teme că faima de care Laura are parte acum o va obliga pe româncă să cânte din ce în ce mai mult, fără a-şi proteja vocea: „Corpul tău e instrumentul tău şi este esenţial să-l înţelegi pentru a putea avea longevitate. Îţi place să cânţi atât de mult, încât sunt sigură că îţi doreşti să-ţi poţi folosi vocea pentru mulţi ani de acum încolo. Şi meriţi acest lucru. Sunt aspecte pe care le-am sesizat în vocea ta care mă îngrijorează. Formarea clasică necesită mulţi ani de muncă, de aceea este periculos să forţezi un sunet care nu îţi aparţine cu adevărat.

Corzile tale vocale sunt fragile, în special la această vârstă, şi trebuie să fie tratate cu blândeţe şi să fie întreţinute. În timp, iritarea de a cânta în acest fel poate provoca umflarea lor sau chiar lucruri mai rele, noduri. De asemenea, mă tem că faima te va forţa să cânţi chiar mai mult. Nu sunt singura persoană care crede aceste lucruri: comunitatea mea de cântăreţi clasici şi profesori de voce şi-au exprimat îngrijorări similare. Suntem aici pentru tine. Foloseşte-ne. Această formă de artă are o istorie lungă. Din moment ce eşti în atenţia publicului şi ai făcut alegerea de a cânta această muzică în faţa maselor, ai şansa să educi America şi pe tine cu privire la canto şi muzica clasică. De fapt, este obligaţia ta“, şi-a încheiat artista scrisoarea”, a mai scris Heidi Moss. 

image
image
image
image
image
image
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net