Kamara îşi duce fiul la o nouă operaţie, în mai. Leon mai are nevoie de șase intervenții

kamara_fiu_1.jpg

Operația de la Barcelona va costa circa 8.000 de euro, cu tot cu drum și cazare, și trebuie repetată la 8 sau la 10 luni
Citeste tot despre: 

Kamara (45 ani) este un tată implicat 100%. Se bucură pentru fiecare progres pe care fiul său, Leon (6 ani), îl face în procesul de vindecare. În plus, chiar şi în aceste condiţii de pandemie, când resursele sunt mai puţine din lipsa concertelor şi a evenimentelor, Kamara încearcă să se descurce aşa cum poate pentru fiul său. Orice tratament este important şi ajută în recuperarea micuţului.

Fiul lui Kamara suferă de o formă de paralizie cerebrală, fiind diagnosticat la scurt timp de la naştere cu tetrapareză spastică. De atunci, Kamara face tot ce poate pentru a-i oferi o viaţă normală copilului său şi a căutat cei mai buni medici şi cele mai bune soluţii pentru a-l trata. Leon face foarte mari progrese. În luna mai, artistul trebuie să îşi ducă din nou băiatul în Spania, la Barcelona, pentru o nouă intervenţie de alungire de muşchi. În vara anului trecut, Kamara a mai fost cu Leon la Barcelona, tot pentru o astfel de intervenţie. Atunci micuţul le-a dat ceva emoţii părinţilor săi, pentru că s-a trezit puţin mai greu din anestezie, însă băiatul este acum pe drumul cel bun. 
Oana şi Kamara, chiar dacă nu mai formează un cuplu, fac tot ce pot pentru a-şi vedea fiul din ce în ce mai bine. Scopul lor este să-l vadă pe Leon că reuşeşte să meargă singur. “Cu Leon trebuie să plecăm din nou, în luna mai, la Barcelona pentru o intervenţie de alungire de muşchi - Miotenofasciotomie.Trebuia să vină doctorul Igor Nazarov la Timişoara, dar din cauza carantinei nu a mai putut veni pentru consult. În principiu, dacă nu vor exista restricţii şi putem pleca, în mai suntem la Barcelona.  
Toate aceste momente au stricat puţin cursul tratamentelor pentru că nu am mai putut ajunge în toate locurile unde trebuia Leon să meargă şi bineînţeles că lipsa evenimentelor, a concertelor îngreunează toată situaţia prin care trecem. Însă, să sperăm că uşor-uşor lucrurile se vor aşeza. Eu vreau să cred că va fi mai bine şi păstrăm speranţa că se vor termina momentele astea grele cât mai curând, să poată reîncepe treaba, să reînceapă concertele, şi evident să şi producem bani pentru că rezervele se epuizează. Sănătoşi să fim!”, a spus Kamara pentru Click! 
În 2019, Kamara şi-a dus fiul în Turcia, acolo unde Leon, un băieţel extrem de curajos, voios şi foarte inteligent, care ştie pe de rost toate melodiile tatălui său şi care are chiar o voce bună, a făcut a 5-a intervenţie cu celule stem. Pe lângă toate operaţiile de care are nevoie şi care îl ajută să progreseze, fiul lui Kamara face în continuare kinetoterapie şi ergoterapie. Doar pentru cele 6 intervenţii de care are nevoie Leon, Kamara trebuie să plătească în jur de 78.000 de euro. Toţi cei care vor să-l ajute pe Leon pot dona aici: IBAN: RO43ING B0000999904813956, Titular cont: Ghedi Camara. 

Loading...