Jojo și-a serbat ziua de naștere la vizionarea serialului «Liber ca pasărea cerului»

Ultima actualizare:

    Jojo a împlinit 38 de aniFoto Instagram
Jojo a împlinit 38 de aniFoto Instagram

Cătălina Grama – Jojo și-a serbat ziua de naștere, 22 aprilie, alături de soțul ei, Paul Ipate, colegii din serial, prieteni, dar și membri ai familiei. Vedeta a împlinit 38 de ani și a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, după ce, în urmă cu o seară, ea a petrecut cu prietenii ei.

După ce au vizionat împreună primul episod al serialului Liber ca pasărea cerului, în care joacă împreună, Ștefan Bănică, Marius Florea Vizante, Andreea Samson și ceilalți colegi și prieteni i-au cântat Mulți ani trăiască! și au felicitat-o pentru aniversarea celor 38 de ani. Unul dintre cele mai frumoase cadouri a fost un tort de ciocolată cu cremă Madrid, cu mesajul: „Nu ești liberă ca pasărea cerului”. “Când a ales tortul cu această cremă, Paul s-a gândit la faptul că pictura mea preferată, Las Meninas, de Velazquez, se află în Madrid, la muzeul Prado”, spune Jojo.

Actrița din Liber ca pasărea cerului mărturisește că azi, de ziua ei, e foarte fericită să-i aibă alături pe toți cei dragi. “Îmi doresc sănătate pentru noi toți! Și îmi mai doresc ca Liber ca pasărea cerului să aibă succes la public, așa cum a avut și primul episod (n.n. cel difuzat aseară, de Florii, la Antena 1)”.

Jojo a împlinit 38 de ani 

Jojo a împlinit 38 de ani și a publicat un mesaj foarte emoționant pe rețelele de socializare, alături de o imagine pe măsură. Actrița se bucură de foarte mult succes pe plan profesional.

„Astăzi e ziua mea... Îi mulțumesc Domnului că mi-a oferit ocazia să trăiesc, să simt, să râd, să plâng, să mă emoționez dar mai ales să iubesc. Universul are un fel inedit de a-ți ghida pașii prin viață. Uneori oricât de mult încerci să faci altceva decât îți șoptește el, tot în același punct ajungi. Îi mulțumesc că pe mine m-a adus până aici. Sunt mamă, fiică, nepoată, iubită și prietenă. Nimic altceva nu e mai presus de toate acestea. Viața te încearcă în mii de feluri. Și la final te face să râzi. Și nimic altceva nu mai contează. “Cand vei vedea cât de frumos e totul, vei lăsa capul pe spate și vei râde spre cer!” La mulâi ani oricarui suflet care simte la fel!”, a scris Jojo pe Instagram.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net