Ion Besoiu ar fi împlinit 89 de ani. A jucat în peste 100 de filme

ion-besoiu.jpg

actor roman ion-besoiu
Pe 11 martie, marele actor Ion Besoiu ar fi împlinit 89 de ani
FOTO: cinemagia.ro
Citeste tot despre: 

Pe 11 martie, marele actor Ion Besoiu ar fi împlinit 89 de ani. Abia pe la 85 de ani, actorul care l-a interpretat pe căpitanul vasului Speranţa din “Toate pânzele sus” a decis “să fie mai răbdător cu el”. Era bolnav, singur, mergea în baston şi se ferea de frig. A jucat în peste 100 de filme.

Actorul Ion Besoiu a jucat în peste 100 de filme și în zeci de piese de teatru. Inima sa obosită s-a oprit pe 18 ianuarie 2017, la 85 de ani. Era bolnav, singur, mergea în baston şi se ferea de frig, scrie adevarul.ro.

Permanent cu un zâmbet blajin pe faţă, îmbrăcat modern şi atent să salute pe toată lumea. Așa își amintesc cei care l-au întâlnit pe marele actor Ion Besoiu.

Ion Besoiu, patru căsnicii

Puțini știu că Ion Besoiu a fost căsătorit de patru ori, prima dată, la 23 de ani, iar ultima dată, la 61 de ani. Are o fiică, Ioana, din căsnicia cu actriţa Emilia Dobrin, care i-a dăruit doi nepoţi, gemeni: Nicolae şi Anastasia. „Îmi doresc să-i văd mergând la şcoală”, spunea actorul în ultimul interviu acordat pentru „Adevărul”, dar nu a mai apucat să-și vadă împlinită această mare dorință.

  • Ion Besoiu s-a căsătorit prima oară când avea numai 23 de ani. Aleasa a fost o cântăreață foarte talentată, de care s-a despărțit însă foarte curând după nuntă. Au urmat alte trei căsnicii, iar ușurința cu care actorul ajungea la altar a fost ironizată de-a lungul timpului de Besoiu însuși. ”Când o prezint (pe ultima soție, n.r.) unei cunoștițe, zic: «Ea este penultima mea soție»”, a declarat cu ani în urmă actorul, vorbind despre cea care avea să rămână iubirea vieții lui, Luminița Besoiu.
  • Actrița Emilia Dobrin (71 de ani) a fost cea de-a treia soție a lui Ion Besoiu, femeia care l-a făcut tată pe căpitanul Lupan din ”Toate pânzele sus”. Ioana Besoiu, fiica Emiliei Dobrin și a lui Ion Besoiu, o femeie foarte frumoasă, a ținut prima pagină a publicațiilor mondene din pricina căsniciei cu Marius Ciocodan, un băiat de bani gata care nu i-ar fi tocmai fidel.
  • Luminița Besoiu a fost ultima și cea mai mare iubire a actorului.

luminita-besoiu-ion_besoiu_alaturi_de_luminita_cea_de-a_patra_sotie.jpg

uminita-besoiu-ion_besoiu_alaturi_de_luminita_cea_de-a_patra_sotie
Luminița Besoiu a fost ultima și cea mai mare iubire a actorului Ion Besoiu. S-a îndrăgostit de ea la maturitate, când avea 61 de ani
FOTO: cinemagia.ro

S-a îndrăgostit de ea la maturitate, când avea 61 de ani, a curtat-o asiduu, dar nu cum se întâmplă de obicei, cu flori sau ciocolată, ci cu câte o legătură de mărar sau de pătrunjel, ba chiar cu câte un carton cu ouă, pentru că ”în viață trebuie să te faci util”.

  • „Luminiţa Besoiu. Aşa se numea soţia mea. Era un om extraordinar, de o frumuseţe fizică şi spirituală ieşită din comun, cu o imensă influenţă benefică asupra mea. Avea mare grijă ce să aleg şi la ce să renunţ. A lucrat în televiziune. Era sufletul meu“, spunea Ion Besoiu la un an după ce marea lui iubire trecuse în neființă. Luminița Besoiu a murit în 2007. O femeie discretă, pe care admiratorii lui Besoiu ajunseseră s-o cunoască doar din povestirile acestuia și pe care maestrul a iubit-o enorm.
  • Luminiţa Besoiu (Marcu)  era, la bază, profesoară de franceză şi italiană, însă a lucrat câţiva ani buni în presă. Ulterior a intrat în televiziune, însă a preferat să nu o facă din faţa camerelor de filmat, ci doar din spate, de unde a îndrumat generaţii întregi prezentatori de televiziune. A fost o femeie discretă, pe care admiratorii lui Besoiu ajunseseră s-o cunoască doar din povestirile acestuia.

Ion Besoi, sfârșitul

Ion Besoiu a avut grijă să-și pregătească locul de veci lângă mormântul Luminiței, pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu din București. Ion Besoiu a murit într-o zi rece, pe 18 ianuarie 2017, la Institutul C. C. Iliescu din Capitală.

Abia la 85 de ani, actorul Ion Besoiu nu mai juca la Nottara, în principal din cauza unor probleme de sănătate.

“Nu mă mai interesează să mă întorc în teatru după tragedia din Colectiv deoarece clădirea în care jucam avea bulină roşie. Nu mai am destulă energie, sunt mai uzat fizic. Psihic, nu! Încep fiecare zi, cu aceeaşi dorinţă de a trăi cât mai mult. În urmă cu ceva timp am filmat pentru televiziune piesa «Livada cu vişini», în regia lui Alexander Lustig, şi atunci cred că a fost momentul în care m-am îmbolnăvit. S-a declanşat un puseu de tensiune foarte puternic, a trebuit să stau trei luni de zile în spital. De atunci încerc să fiu mai răbdător cu mine. Frigul mă disperă, gheaţa mă face să alunec. Nu mai e ca altădată. N-aş putea să spun că mă cutremură finalul. Mă rog bunului Dumnezeu să mă adune la dreapta lui fără dureri, fără suferinţă, fără teamă, împăcat cu toate”, a povestit actorul pentru revista Formula As.

Ion Besoiu, cariera

Ion Besoiu a fost în fața reflectoarelor timp de 66 de ani neîntrerupţi. A devenit foarte cunoscut cu rolul căpitanului Anton Lupan în serialul TV “Toate pânzele sus!”. Primul episod a fost difuzat la data de 4 ianuarie 1976.

ion_besoiu-toate_panzele_sus.jpg

ion_besoiu-toate_panzele_sus
Ion Besoiu a devenit foarte cunoscut cu rolul căpitanului Anton Lupan în serialul TV “Toate pânzele sus!”. Primul episod a fost difuzat la data de 4 ianuarie 1976.
FOTO: captura youtube.com

A debutat în 1950, dar consacrarea a venit abia după turnarea filmului ”Toate pânzele sus”, în regia lui Mircea Mureșan, în care a avut ca parteneri mari actori ca Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca", din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), și Muhoianov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003).

Activitatea sa cinematografică este și ea impresionantă. Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre".

În 2002, a primit Premiul de excelență al Cinematografiei Române. În 2001, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. Ion Besoiu este președinte executiv al Fundației "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

Citește și:

Ion Besoiu a fost înmormântat lângă a patra soție acum trei ani

A trecut un an fără Ion Besoiu. Își dorea să-și vadă nepoțeii crescând

Loading...
 
 

Citește și