Ioana Ginghină, secrete din tinereţe. Pe 21 septembrie a împlinit 42 de ani, dar are energia unei puştoaice

Ultima actualizare:
În primii ani de actorie, prefera tricourile și blugii
În primii ani de actorie, prefera tricourile și blugii

Îndrăgita actriţă Ioana Ginghină a împlinit pe 21 septembrie 42 de ani, o vârstă frumoasă până la care a realizat şi a învăţat multe. Vedeta a povestit, pentru Click!, cum era în adolescenţă şi înainte de telenovela „Numai iubirea”, serial care i-a adus celebritatea, dar şi unde se vede peste 10 ani.

Anul 2004 i-a adus Ioanei Ginghină, care pe atunci avea 27 de ani, un rol în „Numai iubirea”, prima telenovelă românească, produsă de Ruxandra Ion pentru Acasă TV. O interpreta pe Ildiko, o unguroaică focoasă care lucra în casa familiei Bratu. Personajul principal masculin era interpretat de Alexandru Papadopol (44 de ani), cel care avea să-i devină soţ doi ani mai târziu.

În 2006, s-a căsătorit cu Alexandru Papadopol
În 2006, s-a căsătorit cu Alexandru Papadopol

Actriţa ne-a povestit cum din copilărie era fascinată de teatru. „De când eram mică, mi-am dorit să fiu actriţă. Niciodată nu am avut în gând vreo altă meserie. Ai mei mă duceau la teatru, iar tata, care era profesor de sport, era şi el pasionat de actorie şi chiar participa la nişte ateliere de actorie. Acum, peste ani, m-aş caracteriza drept o femeie cu multă energie, veselă şi care adoră viaţa. Ştiu să văd mereu partea plină a paharului. Peste zece ani, mă văd neschimbată, doar că şi mai puternică pe partea de afaceri. Mi-am propus ca în această perioadă să mă axez mai mult pe carieră şi sunt convinsă că în următorii zece ani asta se va vedea”, a spus Ioana Ginghină pentru Click!.


    În 2006, s-a căsătorit cu Alexandru Papadopol
În 2006, s-a căsătorit cu Alexandru Papadopol

Anul acesta a fost anul schimbărilor pentru actriţă, mai ales că a trecut printr-un divorţ şi are grijă singură de fiica ei, Ruxandra (11 ani). Însă vedeta are planuri mari pe care ni le-a împărtăşit. „De ziua mea, voi fi la Roma şi îmi doresc să fiu fericită. Şi chiar cred că îmi iese. Relaţia mea cu Ruxandra este foarte frumoasă. Ştim să fim şi mamă şi fiică, şi prietene. Este exact fiica pe care mi-am dorit-o. În acest moment, nu îmi mai doresc copii, dar acestea sunt chestiuni care se schimbă în funcţie de cine apare în viaţa ta”, ne-a mai spus actriţa pe care în aceste zile o putem vedea la Happy Channel, în serialul „O grămadă de caramele”, filmat în urmă cu doi ani.

A bătut palma în cinci minute pentru a poza nud în «Playboy»

În anul 2004, când a jucat în „Numai iubirea”, serial care se difuzează şi în prezent, la PRO 2, a apărut şi în câteva pelicule internaţionale. În „My Name Is Modesty: A Modesty Blaise Adventure”, a jucat alături de Nikolaj Coster-Waldau („Urzeala Tronurilor”), în „Dracula III: Legacy”, a fost mireasa lui Dracula, iar în „Catherine The Great” şi în „Pumpkinhead: Ashes to Ashes”, a fost în distribuţie alături de Lance Henrickseen. Au urmat apoi seriale celebre precum „Lacrimi de iubire”, „Daria, iubirea mea”, „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Aniela”, „Iubire şi onoare”, „Îngeri pierduţi”, „Când mama nu-i acasă şi „O grămadă de caramele”. În 2005, la 28 de ani, a pozat în revista Playboy, într-o ediţie incendiară care s-a vândut ca pâinea caldă. „Cu Ioana Ginghină, pe care o consider o fată extraordinară, am negociat cel mai puţin din istoria Playboy România: 5 minute”, spunea Dan Silviu Boerescu, fost redactor-şef al publicaţiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
dan bordeianu si adela popescu jpg
madalina ghenea jpg
dem rădulescu webp
shakira getty jpg
banner Alexandra Ungureanu si Sanziana Negru png
1 mihaela bilic alimentatie in post jpg jpeg
dan negru facebook jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net