INTERVIU Alexandru Arșinel împlinește 81 de ani. Tristețile bărbatului cu soția bolnavă și bucuriile actorului nostalgic

Ultima actualizare:
A jucat 40 de ani  cu Stela Popescu
A jucat 40 de ani cu Stela Popescu

Alexandru Arşinel împlineşte 81 de ani pe 4 iunie! La ceas aniversar, marele actor de comedie ne-a povestit cu drag despre familie şi despre nostalgia anilor în care strălucea, în lumina reflectoarelor, alături de regretata lui prietenă, Stela Popescu. Actorul speră să revină cât mai curând pe scenă, pentru că duce dorul aplauzelor.

  • Click!: Cum v-aţi petrecut lunile de izolare?

Alexandru Arşinel: Am stat mai mult sau mai puţin cu mască pe figură, când am mai ieşit din casă. Am mai fost pe la teatru, prin oraş, cu treburi. Noi, cei de peste 65 ani, am fost interzişi să supravieţuim, am fost condamnaţi. Eu am avut o sarcină în plus faţă de persoana soţiei mele care este grav bolnavă, fiind paralizată. Ea e condamnată la pat, însă mâna dreaptă o mai mişcă şi picioarele le târaie.

  • Aveţi pe cineva care vă ajută cu soţia?

Da, o doamnă prietenă care se ocupă de soţie. Şi copiii, cei doi băieţi, au venit permanent, însă nu şi nepoţii, din păcate.

  • Împliniţi azi 81 de ani. Ce vă doriţi?

Îmi doresc să n-avem parte de acest blestem trimis asupra noastră, CoVid-19. Să reluăm activitatea la teatru, atât cât se poate, să nu depindem de bugete, să avem o conduită normală, să nu avem impedimente din partea conducerii. Să avem condiţii normale de lucru. Noi suntem mulţi la teatru, sunt dansatori, oameni din orchestră, maşinişti, toţi trebuie plătiţi. Şi suntem necăjiţi pentru că nu ştim ce se întâmplă. Directorul Vasile Muraru se descurcă, e apropiat de artişti.

Îşi ajuta soţia,  pe Marilena,  la pus murături
Îşi ajuta soţia, pe Marilena, la pus murături

E nerăbdător să revină pe scenă

  • Ați ținut legătura cu colegii în aceste zile?

Sigur că da, am vorbit cu Vasile Muraru, cu Alexandru Lulescu, cu Tavi Ursulescu...

  • Ați avut timp pentru dumneavoastră mai mult...

Îmi e dor de Stela (se întristează), am revăzut perioada asta multe materiale cu noi doi, dar și alți artiști și făceam diferența între unele cupluri. Toți am avut ceva aparte. Am colaborat și cu Marius Țeicu, cu care am făcut multe deplasări în lume și am fost în multe locuri. Și el este un băiat destul de lovit de soarta asta.

  • Ați revăzut scenetele și filmele cu dumneavoastră...

Opriți-vă, că mă faceți să plâng. Ce vremuri erau când făceam cuplu cu Stela Popescu, în câte filme și scenete am jucat. Le-am revăzut cu drag... îmi e așa de dor de ea.... Eram tineri amândoi.

  • Sunt multe lucruri care nu se știu despre Alexandru Arșinel. De exemplu, am vrea să știm ce vă place să mâncați? 

Am fost un mâncău şi se vede.  Mi se spunea ”Buflea”, în copilărie de mama, tata, la şcoală. Îmi plăceau lactatele şi asta era avantajul de a avea vacă în curte, iar asta ne-a scos din perioada foamei, am folosit laptele în toate felurile. Îmi place să mănânc peşte, clătite şi plăcinte.

  • Colecţionaţi ceva anume?

A da, am colecţie de timbre, am 30-40 de clasoare cu colecţii de timbre româneşti. Mai trec din când în când şi pe la Asociaţia Filateliştilor.

  • V-ați adaptat cu nouă tehnologie? Acum ceva timp v-ați luat un telefon nou și nu vă prea descurcați. Vă pricepeți acum?

Nici gând, n-am reușit să mă specializez. Dar am zis că a învățat eu sute de roluri și nu pot să-i dau de cap. Dar promit că mă pun cu burta pe carte, oi învața și eu la un moment dat (râde). Mă mai uit la spectacolele noastre de pe Facebook pe care le avem în fiecare weekend.

  • Cum vă mai simţiţi? Cum staţi cu sănătatea?

Am început să simt greutatea anilor, nu e uşor să alergi pe picioare, mă descurc şi nu mă plâng, nu fac şmotru.

  • Cu nepoţii aţi mai vorbit?

Băieţii i-au ţinut în casă, însă ne-am auzit la telefon şi au venit să ne vadă din uşă. Am văzut că funcţionează aşa şi ne-am conformat.

  • Ce planuri aveţi, în cariera artistică?

Sperăm să se redeschidă grădina de vară a Teatrului de revistă ”Constantin Tănase” şi să jucăm acolo. Aveam în plan o premieră. Acum, Dumnezeu şi autorităţile ştiu ce se va întâmpla.

«Îmi este aşa de dor de Stela!»


    A jucat 40 de ani  cu Stela Popescu
A jucat 40 de ani cu Stela Popescu

Alexandru Arşinel şi-a amintit şi de anii frumoşi, în care a făcut un cuplu pe scenă cu Stela Popescu, ”Regina comediei româneşti”, actriţa care a încetat din viaţă, pe 23 noiembrie 2017, în urma unui infarct: ”Îmi e tare dor de Stela! Ce vremuri erau când făceam cuplu cu ea, în câte filme şi scenete am jucat. Eram tineri amândoi. Am revăzut perioada asta multe materiale cu noi doi, dar şi cu alţi artişti, făceam diferenţa între unele cupluri. Toţi am avut ceva aparte. Am colaborat şi cu Marius Ţeicu, cu care am făcut multe deplasări în lume şi am fost în multe locuri. Şi el este un băiat destul de lovit, după ce i-a murit fiica”, a mai adăugat sărbătoritul zilei. Alexandru şi Stela au format un duet, pe scenă, timp de aproape 40 de ani, dar i-a legat şi o prietenie de suflet

image
image
image
image
image
image
image png
banner zurli png
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
image
actualitate.net
image
actualitate.net