Incredibil! Monica Davidescu dansează iar, după accidentul de la „Dansez”

monica_davidescu_costum_national.jpg

Monica Davidescu costum cabaret folkloric
Deși nu s-a recuperat complet după accidentul suferit la piciorul drept în toamna lui 2012, Monica Davidescu dansează din nou, în spectacolul „Cabaret Folkloric”
foto: arhiva personală

Trei ani a tras din greu ca să-și revină după accidentul din timpul celui de-al 13-lea sezon de la „Danasez pentru tine” și încă mai are de suferit. Cu toate acestea, Monica Davidescu (43 de ani) dă totul pe scenă. Solista s-a implicat într-un nou proiect care presupune multă mișcare fizică și dans.

„Dragii mei, vă invit la joaca noastră. Manuela Cara a pus melodii din folclorul național pe ritmuri de jazz, iar noi ne jucăm cu vorbele cum știm mai bine. Vă invit la o seară de relaxare și muzică bună și cunoscută, ca să vă simțiți excelent alături de noi și cel/cea pe care îl/ o aveți în dreapta. Asta se întâmplă sâmbătă seară (12 decembrie), la ora 21.00, dar e bine să veniți mai devreme, pentru comandă și servire”, a scris Monica Davidescu fanilor ei, într-un mesaj publicat pe pagina sa de facebook. Spectacolul anunțat de actriță se numește „Cabaret Folkloric” și are premiera la Teatrul Elisabeta. „Cântă și dansează foarte mult în acest show. Nu se vaită deloc și muncește foarte mult, pentru că este un proiect de suflet pentru ea”, a povestit, pentru Click!, o sursă din apropierea actriței.

În același spectacol cu Monica Davidescu mai urcă pe scenă și actrițele Anca Sigartău (48 de ani), Tania Popa (42 de ani), Alexandra Velniciuc (35 de ani) şi Corina Dănilă (43 de ani).

Actrița a mai cochetat cu folclorul

A fost operată la piciorul drept

monica_davidescu_accident_dansez.jpg

monica davidescu dansez pentru tine
În toamna lui 2012, Monica Davidescu s-a accidentat grav la piciorul drept, la repetițiile pentru ediția a doua a celui de-al 13-lea sezon
foto: PRO TV

 

Cel de-al 13-lea sezon de la „Dansez pentru tine” (din toamna lui 2012) a fost cu ghinion pentru Monica Davidescu. La repetiţiile care au avut loc cu doar o zi înainte de începerea competiţiei, actrița a suferit un accident grav. În timp ce repeta dansul în ploaie alături de partenerul ei, George Boghian, care a şi câştigat cel de-al 13-lea sezon al emisiunii, băiatul s-a dezechilibrat şi a căzut peste ea. Impactul a fost puternic, actriței fiindu-i afectate ambele picioare. Piciorul drept a fost mai grav, vedeta fiind supusă unui intervenții chirurgicale.

Astă vară abia urca scările

ovidiu_kurtic_kinetoterapeut.jpg

Ovidiu Kurti kinetoterapeut fotbalisti steaua
Kinetoterapeutul fotbaliștilor de la Steaua, Ovidiu Kurti, o ajută pe actriță să se recupereze
foto: arhiva personală

 

Monica Davidescu a povestit pentru Click! care era starea ei de sănătate în vară. Actrița era încă în recuperare și făcea exerciții cu un kinetoterapeut cunoscut pentru terapiile pe care le recomandă fotbaliştilor stelişti. „Ovidiu (Kurti, n.r.) este un prieten pe care mi l-a recomandat medicul meu. Fac cu un profesionist cât pot, cât să-mi ţină bine ligamentele. Am reluat în perioada asta, pentru că atunci când urc scările am probleme. Dacă nu se face recuperare permanentă, nu pot trece peste dureri”, a declarat la 30 iunie, pentru Click!, Monica Davidescu.

Pentru acest chin, dar şi pentru că vrea să-şi recupereze banii cheltuiţi pe intervenţiile medicale, artista este în război cu PRO TV. A deschis un proces la Judecătoria Buftea, iar avocatul ei şi cel al Media Pro Entertainment, încercă să ajungă la o înţelegere.

Prima data a participat la „Dansez pentru tine” ca invitat, în 2011, și a dansat cu soțul ei, Aurelian Temișan

Loading...

Citește și