Împăcarea anului pe internet. Selly și Andra Gogan au dat uitării tot scandalul din trecut

selly.jpg

Selly și frații Gogan s-au împăcat după o perioadă lungă de timp
Foto Instagram

Selly și frații Gogan s-au împăcat după doi ani în care aceștia și-au aruncat vorbe dure în mediul online. Cei trei s-au întâlnit după mai mult timp în care s-au evitat și s-au certat.

 Selly a fost provocat de Gami să se împace cu toți oamenii cu care s-a certat online, iar prima persoană cu care acesta a fost nevoit să dea mâna a fost chiar Dan Capatos. 

Deși i-a fost ușor să se împace cu prezentatorul de la Xtra Night Show, lui Selly i-a fost teamă că frații Gogan nu vor fi de acord cu armistițiul propus. Însă tânărul vlogger și-a făcut degeaba probleme doarece Andra și Răzvan l-au iertat imediat și au depănat împreună amintirile pe care le au împreună. 

„Mi-e frică. Nu am nimic cu ei. Nu-i urăsc. Am emoții”, a spus Selly inainte să se întâlnească cu Andra Gogan și fratele ei. 

„Cred că ați înțeles că ce se întâmplă în culise nu este o dramă între youtuberi atunci când este o ceartă. Cred că au fost greșeli de ambele părți, cred că și lumea a fost foarte, foarte înverșunată pe zona asta de ură, dar până la urmă asta e lumea. Lumea asta vrea: dramă și scandal. Sper că discuția noastră (n.r. – cu Andra și Răzvan) să aducă un vibe pozitiv în toată comunitatea”, le-a transmis Selly admiratorilor din mediul online. 
Citeşte întreaga ştire:Scandalul vloggerilor celebri a luat sfârșit. Selly și Andra Gogan s-au împăcat după o bătaie, înjurături și filmulețe porno trucate

Loading...

Citește și