Imagini emoţionante cu Octavia Geamănu după ce a născut

Ultima actualizare:

    Octavia Geamănu a intrat în pauză de la «Observatorul Special», de la Antena 1foto: arhiva personală
Octavia Geamănu a intrat în pauză de la «Observatorul Special», de la Antena 1foto: arhiva personală

Octavia Geamănu trăieşte momente magice după ce duminică a devenit mămică. Frumoasa prezentatoare a Observatorului Special de la Antena 1 abia dacă îşi poate stăpâni lacrimile când se uită la bebeluşul ei. Vedeta a publicat un scurt filmuleţ în care din cauza emoţiilor apare umflată de plâns.

Octavia Geamănu (32 de ani), prezentatoarea Observatorului Special de la Antena 1 a adus pe lume un băiețel, duminică, 20 noiembrie, în jurul orei 11.00, iar de atunci trăieşte cele mai frumoase momente. Şi este de înţeles de ce prezentatoarea reacţionează aşa dacă stăm să ne gândim că a avut o sarcină cu probleme şi a fost nevoită să stea în ultimele luni mai mult în pat. "E incredibil cum poţi saă te simţi fabulos chiar şi atunci când porţi o cămaşă de noapte de spital", a scris vedeta a doua zi după naştere şi a adăugat un video în care povesteşte cât este de emoţionată.  

Micuțul ei şi al liderului Direcţia 5, Marian Ionescu, va primi numele Andrei. Băieţelul a venit pe lume după o sarcină dificilă în care Octavia a fost nevoită să facă injecţii şi să se menajeze. "În urmă cu 7 luni, pe când lucrurile nu erau prea roz, mi-am salvat în calendar, în dreptul datei 20.11.2016 - baby boy. Am avut încredere în Dumnezeu, în destinul meu și-n medicul meu. Azi, la 11 și-un pic, mă uitam la darul vieții și mă întrebam cu cine seamană. Le mulțumesc cu tot sufletul atât prietenilor mei, dr. Mehedințu Claudia și dr. Sorin Ionescu, cât și echipei medicale, pentru că mi-au pus în brațe un băiețel de nota 10. Vă imaginați că, deși mi-e somn de pic, nu pot să adorm de bucurie. Să fiți sănătoși", a scris vedeta la scurt timp după ce a născut.

image
image
image
image
image
image
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net