Ilie Năstase face bani la bătrâneţe cu faima din tinereţe. Fostul tenisman câştigă sume enorme şi după retragere

9-act-ilie_nastase_29iulie.jpg

2015 - La 69 de ani face meciuri demonstrative

Oficial a lăsat racheta de tenis din mână în 1985, însă de-atunci încântă publicul cu prestaţiile sale în meciurile demonstrative alături de alte foste glorii ale tenisului. Ilie Năstase face bani frumoşi din tenis şi după retragere.

A câştigat în jur de 2 milioane de euro din tenis, are 69 de ani şi, din când în când, mai are puseuri de tensiune. Însă, aceste detalii nu-l împiedică pe Ilie Năstase să mai pună mâna pe racheta de tenis de trei sau patru ori pe an şi să se „dueleze” cu jucători de aceeaşi talie.

9-act-lider_nastase_29iulie.jpg

1974 - Năstase era numărul unu mondial în clasamentul ATP

Nu doar de plăcere, ci şi pentru bani, întrucât fostul mare tenisman cu 7 titluri de Grand Slam câştigate la simplu şi la dublu, este răsplătit cu zeci de mii de euro. Spre exemplu, anul acesta, Ilie Năstase a „punctat” trei meciuri demonstrative, dintre care unul în România. Astfel, în perioada 18-19 iulie, Nasty s-a duelat cu Sergi Bruguera, Henri Leconte şi Mansour Bahrami, la Real Club de Polo din Barcelona, iar pentru cele două zile acesta se pare că ar fi primit în jur de 15.000 de euro.

Săptămâna aceasta, “Generalul” a fost invitat de onoare la Gstaad, cu prilejul aniversării a 100 de ani de tenis în oraşul elveţian, iar duminică a jucat un meci demonstrativ alături de alte legende ale tenisului mondial sau austriac, precum Marc Rosset, Alex Corretja, Marco Chiudinelli. Cum era de aşteptat, Năstase a încasat din nou o sumă frumuşică, de peste 10.000 de euro. În ţară, sumele nu sunt atât de mari. În aprilie, Nasty a fost invitat să joace la BRD Năstase Ţiriac Trophy, însă banii nu au fost o miză. 

A băgat 1,5 milioane € în Academia de Tenis

9-act-brigitte_29iulie.jpg

Brigitte, transformată în şef de şantier

În 2012, Ilie Năstase a intrat în posesia terenului de la baza sportivă “Voinţa”, din Pipera. Alături de soţia sa, Brigitte, a reuşit să schimbe dărăpănătura plină de gunoaie într-un loc de vis.  “Sunt şase terenuri pentru copii, vestiare pentru fete şi băieţi, loc de joacă, şapte terenuri pentru adulţi şi un teren de fotbal”, ne-a spus Brigitte.

Loading...

Citește și