Ilie Dumitrescu jr și Selena Gomez de România și-au spus "adio"

Ultima actualizare:

    Francesca şi Toto formau un cuplu frumos
Francesca şi Toto formau un cuplu frumos

Ani de zile, Ilie Dumitrescu junior, acum actor în pelicula “Un pas în urma serafimilor”, s-a iubit cu o tânără interpretă, despre care se spune că e sosia celebrei Selena Gomez. Din păcate, povestea celor doi tineri nu mai este acum de actualitate, iar Click! a aflat toate detaliile.

Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, Ilie “Toto” Dumitrescu, a revenit în centrul atenției odată cu pelicula “Un pas în urma serafimilor”, care rulează acum în cinematografele de la noi. Chipeșul actor a fost săptămâna trecută la premieră însoțit de mama lui, superba Letiția Badea, însă fanii s-ar fi așteptat să îl vadă la braț cu o domișoară. N-a fost așa. Până de curând, Toto s-a iubit cu Francesca Lucarelli, însă surse din anturajul lor ne-au spus că amorul dintre ei nu prea era pe placul părinților. 


    Francesca este o tănără foarte sexyfoto: arhivă personală
Francesca este o tănără foarte sexyfoto: arhivă personală

“Chiar dacă erau nedespărţiţi, celor doi copii li se spunea că nu pot fi împreună. Însă ei au trecut peste toate sfaturile părinţilor, au continuat să se întâlnească şi s-au iubit ca în filme”, ne-a povestit o sursă din familia actorului.

Din păcate, chiar dacă dragostea a fost mare, cea care le-a pus capac a fost distanța. Francesca a plecat la Londra, unde s-a înscris la nişte cursuri de televiziune, iar de vreo doi ani locuiește acolo. A păstrat legătura cu Toto, însă cu timpul relația s-a cam răcit. La premieră, l-am întrebat pe fiul lui Ilie Dumitrescu de ce Francesca nu e acolo cu el, iar acesta ne-a mărturisit că bruneta e în continuare în Londra şi că nu ştie ce mai face.


    Selena Gomez a început să adoptă ținute extrem de sexy în concertele eifoto: Hepta
Selena Gomez a început să adoptă ținute extrem de sexy în concertele eifoto: Hepta

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
image
actualitate.net
image
actualitate.net