Giulia Nahmany: "Eram sigură că voi ajunge acasă într-un sicriu!"

Ultima actualizare:

    Giulia Nahmany a arătat  spectaculos la lansarea  cărţii sale, ”Merg mai  departe. Mai puternică, mai  sănătoasă, mai fericită”
Giulia Nahmany a arătat spectaculos la lansarea cărţii sale, ”Merg mai departe. Mai puternică, mai sănătoasă, mai fericită”

”Mama”, cel mai dulce cuvânt de pe pământ. Fiinţa care i-a dat viaţă a rămas în sufletul şi în mintea Giuliei Nahmany, aceasta lansând recent o carte emoţionantă, în memoria celei pe care o iubeşte şi dincolo de moarte. Giulia povesteşte cum a învins depresia şi cum şi-a adunat puterile să meargă mai departe.

A făcut televiziune (MCM, TVR1), filme, a cântat, iar de joi a intrat oficial şi în branşa scriitorilor. Giulia Nahmany (33 de ani) şi-a lansat cartea intitulată ”Merg mai departe. Mai puternică, mai sănătoasă, mai fericită”, în care împărtăşeşte publicului întâmplări de o tristeţe sfâşietoare, momente de decădere dar, totodată, oferă şi sfaturi preţioase celor care s-au aflat pe marginea prăpastiei, doborâţi de depresii. Pierderea mamei sale, Daniela Nahmany, de profesie medic stomatolog, a fost sfârşitul lumii pentru Giulia Nahmany. ”Mama era bolnavă de mulţi, foarte mulţi ani. Avea cancer la sân cu metastaze, iar boala recidivase după foarte mulţi ani de remisie. Cancerul ţinut în şah 14 ani se întorsese, decis de data aceasta să nu mai piardă lupta cu dorinţa mamei de a trăi. Ne-a ascuns cu demnitate şi curaj toată bătălia purtată cu înverşunare, ani în şir (n.r. mama Giuliei s-a stins în septembrie 2014)”, povesteşte actriţa în cartea ei. Din cauza suferinţei, o boală nemiloasă a lovit-o şi pe Giulia.

”În primăvara anului 2015 am plecat la Los Angeles pentru diverse întâlniri cu mai mulţi oameni de film. Singură, fără Cătălin al meu (n.r. soţul ei). Fără nici un fel de alt semnal de alarmă, într-o zi, brusc, la hotel fiind, am rămas fără aer. Mă sufocam fizic, real, iar inima mea o luase complet razna. Nu mai ştiu cum am reuşit să avertizez recepţia hotelului în care eram cazată, nu-mi mai amintesc nici cât timp a trecut până a sosit o ambulanţă. Doar atât îmi este încă foarte clar în minte: eram sigură că voi muri şi că voi ajunge la soţul şi la copiii mei într-un sicriu, în cala avionului, apoi sub pământ, ca mama. Sufeream de depresie ascunsă”, mai povesteşte, în scris, Giulia Nahmany.

«Cancerul ţinut în şah  14 ani se întorsese»

În timp, vedeta s-a resemnat cu ”plecarea” mamei sale, s-a îmbărbătat, iar cele două fetiţe ale ei, Caroline (5 ani) şi Stephanie (4 ani), au ajutat-o să treacă peste cumplita depresie. Volumul lansat de Giulia Nahmany, la editura For You, costă 37 de lei şi deja se găseşte în librării, dar şi online, pe site-urile de specialitate.

Daniela Nahmany,  mama Giuliei, s-a stins din  viaţă în septembrie 2014
Daniela Nahmany, mama Giuliei, s-a stins din viaţă în septembrie 2014

A debutat ca actriţă în 2014, alături de celebra Dr. Quinn

Născută pe 16 ianuarie 1983 în Israel, Giulia Nahmany a venit cu familia în România pe când avea 10 ani. A absolvit “Huron University” din Londra, fiind licențiată în economie și afaceri internaționale. În 2008 și-a lansat o academie de machiaj, iar în 2011 o linie de bijuterii, lucrate manual. În muzică a debutat în 2004, iar în 2005 a reprezentat Israelul la Festivalul Internațional Cerbul de Aur în Brașov, fiind distinsă cu premiul de popularitate. Totuși, cinematografia rămâne marea ei dragoste, iar în 2014 a dat lovitura cu o comedie romantică, “Love by Design”, în care are rolul principal și joacă alături de Jane Seymour, celebra actriță din serialul “Dr. Quinn”, și de David Oakes, pe care îl știți din serialul “Familia Borgia”. În 2016 a urmat o nouă peliculă, „High Strung”, regizată de Michael Damian.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net