George Mihăiţă şi Sofia Vicoveanca au chefuit duminică, de ziua de naştere

Ultima actualizare:
Sofia arată  impecabil  și acum
Sofia arată impecabil și acum

Celebrul actor George Mihăiță, căruia rolul din pelicula ”Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie, i-a adus celebritatea, în urmă cu exact cinci decenii, a schimbat duminică prefixul.

A împlinit 70 de ani, prilej pentru colegii săi, dar și pentru cei apropiați să îl bombardeze cu felicitări, dar și cu daruri.  Artistul și-a postat pe contul de Facebook câteva fotografii de la petrecerea unde și-a îndulcit invitații cu câte o felie din tortul imens, din ciocolată, pe care tronau două lumânări cu anii maestrului. Semn că  se simte mult mai tânăr și că nu se prea împacă cu vârsta din buletin, el le-a dat repede deoparte. La ceas aniversar, George a lansat volumul ”Reconstituirea unei vieți”: ”70 de ani de viață și 50 de carieră, totul între aceste două coperți. Am pus mâna pe primul exemplar al cărții biografice și abia aștept să aud și părerile voastre”, a menționat artistul, pe Internet. 

Dar duminică a fost prilej de sărbătoare și pentru Sofia Vicoveanca, solista care a împlinit 77 de ani. Ea arată însă cu mult mai tânără și asta datorită unui stil de viață sănătos. În plus, muncește foarte mult și adesea face naveta Suceava-București, pentru a-și vizita fiul, Vlad, dar și pe cele două nepoate. 


    Sofia arată  impecabil  și acum
Sofia arată impecabil și acum

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net