Gașca Zurli revine pe scenă cu primul spectacol hibrid din istoria trupei

Gașca Zurli revine pe scenă la un an de la ultimul spectacol jucat cu spectatori. Îndrăgita trupă pentru copii pune în scenă, în premieră, primul spectacol hibrid din istoria Zurli. Pe 7 martie, de la ora 18.00, aflăm Cine este SuperMAMI?

Show-ul va avea două componente – una offline și una online. Acesta va avea loc, în același timp, și într-o sală de spectacol, dar și online, fiind difuzat live pe o platformă de livestreaming. Astfel, spectacolul de pe scenă se mută direct în casa spectatorilor.

Gașca Zurli se reinventează. Cine este SuperMAMI?, un spectacol altfel, un show care își propune să închidă un an greu atât pentru artiști, cât și pentru copii, deschizând ușa către noi experiențe.

 

Mirela Retegan, fondatorul Zurli, a gândit acest proiect inedit astfel încât interacțiunea cu publicul de acasă să fie o experiență absolut specială, emoția spectacolul trecând dincolo de ecran. Ce se întâmplă pe scenă, se întâmplă și în casele celor care urmăresc producția pe ecrane, spectatorii online devenind parte din poveste, al optulea actor Zurli.

E ceva nou în primul rând pentru noi și recunosc că am emoții. Ne reinventăm zi de zi de la începutul pandemiei. Ne era dor de spectacole. Ne întoarcem pe scenă după fix un an de la ultimul spectacol jucat, cu un format hibrid. Spectacolul din 7 Martie închide un an foarte greu, poate cel mai greu de când am făcut Zurli, și deschide ușa unor experiențe noi de care vrem să vă bucurați și să ne bucurăm, împreună. Acest spectacol înseamnă pentru noi punct și de la capăt., completează Mirela Retegan.

Cine este SuperMAMI? e un spectacol dedicat tuturor mămicilor. A fi mamă este cea mai frumoasă meserie din lume, iar personajele Zurli scot în evidență multitudinea de lucruri pe care mamele de pretutindeni le fac zi de zi. De la a hrăni copilul, la a schimba scutecele de cinci ori pe zi, făcând și curățenie în casă în același timp ori pregătind prânzul sau cina. Mamele au puteri magice, pentru că ele pot spune povești și în același timp întind rufe.

Biletele pentru spectacolul online difuzat live pe platforma de streaming Streamerse s-au pus în vânzare. Toate detaliile despre participare se găsesc pe www.zurli.ro.

 

BILETE AICI

 

Gașca Zurli este trupa fenomen pentru copii, cu sute de mii de fani din toate colțurile lumii. De-a lungul celor 11 ani de activitate, Gașca Zurli a transformat ideea de educație într-un spectacol al imaginației. Personajele inventate de Mirela Retegan au jucat mii de spectacole pe cele mai mari scene din țară și din Europa, s-au bucurat de milioane de spectatori, iar cântele Zurli au zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

Loading...