Gabriel Cotabiță, stop cardiac: Masă copioasă, cu multă grăsime, gătită de Mircea Dinescu cu 5 zile înainte VIDEO

Ultima actualizare:

    Gabriel Cotabiță s-a desfătat cu o masă copioasă, însoțită de alcool, gătită de Mircea Dinescufoto: TVR
Gabriel Cotabiță s-a desfătat cu o masă copioasă, însoțită de alcool, gătită de Mircea Dinescufoto: TVR

Gabriel Cotabiță, care se află în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca, din București, după ce a făcut stop cardiac, avea probleme cu inima și cu greutatea. Recent, el a mâncat o masă copioasă, cu multă grăsime, gătită de Mircea Dinescu.

Cu 5 zile înainte ca Gabriel Cotabiță să facă stop cardiac, el a fost invitat la emisiunea lui Mircea Dinescu, Politică și delicatețuri, de la TVR.

Gabriel Cotabiță, stop cardiac: Mircea Dinescu i-a gătit ciorbă de pește gras, jumări și maioneză

Omul de televiziune i-a gătit cântărețului ciorbă de cap de somn, un pește foarte gras, jumări din gușă de curcan, ficat de gâscă prăjit și maioneză. „Am făcut un experiment. M-am gândit că o să-l şochez un pic şi cu capul de somn, dar şi cu guşa de curcan, pentru că nu ştia despre ce e vorba”, a declarat amuzat poetul. Gabriel Cotabiță, care a făcut stop cardiac vineri, 8 mai, a mărturisit în cadrul emisiunii că el nu știe să gătească mâncăruri așa de complicate și grase. „În viaţă este bine să laşi oamenii care se pricep cel mai bine să facă lucrurile la care se pricep cel mai bine, iar eu pot să supravieţuiesc fierbându-mi un ou sau făcându-mi un grătar sau o salată”.

La vederea tigăii plină de jumări și grăsime, în care Mircea Dinescu a aruncat și o ceapă, cântărețul și-a dat seama că mâncarea nu este destinată celor cu probleme de greutate. “Nu sunt numai jumări, e o măgărie maximă ce e acolo. E o măgărie îngrozitoare, nu se poate mânca dacă vrei să păstrezi o siluetă civilizată", a afirmat Gabriel Cotabiță, care a făcut stop cardiac și care s-a luptat în ultimii 20 de ani cu kilogramele în plus.

Gabriel Cotabiță, stop cardiac: S-a chinuit să slăbească după ureche

Gabriel Cotabiță, găsit în stop cardiac, în sala de fitness a hotelului Hilton, din București, a avut de-a lungul timpului probleme cu greutatea, el  fiind nevoit să țină numeroase cure de slăbire, dându-și metabolismul peste cap. "Ca să fiu sincer, probleme cu greutatea aveam de mult timp, dar, în primul rând, trebuie să recunosc: sunt un gurmand", a declarat pentru Gândul în 2011.

După cum a recunoscut chiar el, nici unul din regimurile de slăbire nu au fost recomandate de un medic nutriționist. Dietele erau eficiente pe moment, apoi solistul revenea la vechile obiceiuri alimentare și se îngrășa la loc. "Toate curele mi-au asigurat scăderea în greutate, dar după niciuna dintre ele nu mi-am schimbat şi modul de alimentaţie, aşa că, la un an de la terminarea dietei eram în acelaşi punct din care plecasem, adică mă îngrăşam la loc", a mai spus Gabriel Cotabiță, găsit în stop cardiac vineri, 8 mai .

În 2011, Gabriel Cotabiță a slăbit 30 de kilograme în numai trei luni, cu dieta disociată, la sfatul colegului de breaslă Cătălin Crișan. De atunci, în fiecare an, după perioada sărbătorilor de iarnă, solistul ținea acest regim timp de 80 de zile. După ce a slăbit, a început să meargă la sala de fitness de trei ori pe săptămână, unde făcea exerciții de întreținere, tonifiere și cardio. În 2014, Gabriel Cotabiță a slăbit iarăși spectaculos 22 de kilograme, ajungând la 68 de kilograme.

Gabriel Cotabiță, stop cardiac: Găsit în stare de inconștiență, într-un hotel

Gabriel Cotabiță a fost găsit în stop cardiac, în stare de inconştienţă, a fost resuscitat şi a răspuns rapid manevrelor. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, a precizat că, în prezent, cordul şi-a reluat activitatea, iar pacientul este în terapie intensivă, fiind intubat şi ventilat mecanic.  Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat pentru Mediafax că un echipaj SMURD a fost solicitat, în jurul orei 13.00, la un hotel din Capitală, unde se afla o persoană în stare de inconştienţă.

La faţa locului au fost trimise două echipaje medicale, iar, după ce Gabriel Cotabiță, în stop cardiac, a fost resuscitat şi stabilizat, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Surse medicale au declarat că un angajat al hotelului l-a găsit pe cântăreţul Gabriel Cotabiţă, în vârstă de 59 de ani, în stare de inconştienţă, acesta sunând la numărul de urgenţă 112 pentru a fi trimis un echipaj medical.

image
image
image
image
image
image
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net