Fuego vorbește fără perdea despre tot ce a trăit: «Era să mor de multe ori!»

Ultima actualizare:

A avut momente când a stat cu chirie sau s-a lovit de greutăţi financiare. A îndurat multe ca să ajungă aici, dar într-o zi visul i s-a împlinit. Atunci când nu cântă sau nu prezintă Drag de România mea, la TVR2, Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, pictează sau joacă teatru. Artistul a povestit pentru OK! lucruri mai puţin ştiute din viaţa sa.

OK! Au existat momente când nu ai avut bani?

Fuego: Fireşte! Numeroase, mai ales că familia mea a fost una modestă, de oameni muncitori, care au depus sacrificii enorme pentru mine. Mi-aduc aminte că drămuiam cât se poate de bine bănuţii lăsaţi de mama pentru o săptămână, dar niciodată nu ajungeau şi pentru ultimele două zile, când rămâneam, efectiv, fără nimic. Şi mergeam kilometri întregi prin Bucureşti, ca să nu urc în tramvai fără bilet. Şi mai erau şi seri în care rămâneam cu gândul la o mâncare bună şi adormeam aşa, pe stomacul gol. Sau zile întregi în care doar merdeneaua ţinea loc de prânz, dejun şi cină. Dar nu făceam vreo tragedie din asta! Visele erau prea mari şi undeva, în sufletul meu, ştiam că voi reuşi la un moment dat.

Citește mai multe!

image
image
image
image
image
image
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net