Fratele Ancăi Badiu a fost găsit mort în Spania!

Ultima actualizare:

    Artista trece prin momente foarte greleFoto: Arhiva personală
Artista trece prin momente foarte greleFoto: Arhiva personală

Fratele cântăreței s-a stins din viață în Spania, unde se afla în vacanță. Anca Badiu (36 de ani) a anunțat că Mircea a fost găsit mort, însă nu știe cum a sfârșit acesta.

Artista a făcut un anunț sfâșietor pe pagina ei personală de Facebook. Fratele ei, care a fost și colegul său în trupa B Brothers, a fost găsit fără suflare vineri dimineață (7 august). Mircea Badiu, pe care prietenii îl numeau Mirco, avea doar 43 de ani.

Fratele meu Mircea s-a strins din viață! Mircea te voi iubi mereu”, a scris cântăreața pe o rețea de socializare.

Fratele Ancăi se afla în vacanță în Spania și a dorit să își petreacă seara într-un club, potrivit site-ului replicavedetelor.ro. Artista a avut o presimțire încă dinainte ca Mircea să plece din țară.

În urmă cu doar câteva zile, Mircea a spus entuziasmat că a fost promovat ca asistent manager la Kiehl’s, apoi și-a luat o vacanță și a plecat în Spania. L-am rugat să nu o facă, parcă simțind ce va urma să se întâmple”, a mărturisit Anca Badiu.

Cântăreața așteaptă rezultatele autopsiei pentru a afla motivul pentru care fratele ei s-a stins din viață. Mama Ancăi a murit la aceeași vârstă ca Mircea. Anca Badiu este copleșită de durere și a declarat că Mirco era: „o persoană inteligentă, talentată, mereu cu zâmbetul pe buze și l-am iubit enorm. Nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net