FOTO Oana Sîrbu şi Daniel Iordăchioaie, în show-ul transformărilor de la Antena 1

Ultima actualizare:

    Oana Sîrbu a fost provocată să se transforme la "Te cunosc de undeva" foto: Antena 1
Oana Sîrbu a fost provocată să se transforme la "Te cunosc de undeva" foto: Antena 1

Show-ul transformărilor totale va reveni, în curând, în grila Antenei 1, cu cel de-al şaptelea sezon şi concurenţi nou-nouţi! Oana Sîrbu, Alina Eremia, Lidia Buble, Raluca şi Denisa Tănase (Bambi), Liviu Vârciu, Daniel Iordăchioaie, Cezar Ouatu, Andrei Ştefănescu şi Kamara (Alb Negru) sunt cei zece artişti care vor face faţă provocărilor pregătite de ruleta personajelor, la "Te cunosc de undeva!"

În premieră, în acest sezon, două grupuri vor face parte din rândul concurenţilor: Bambi şi Alb Negru. Componenţii acestora, Raluca şi Denisa Tănase, respectiv Andrei Ştefănescu şi Kamara vor susţine toate momentele lor artistice în duet, dar vor primi, la finalul transformarilor lor, câte o singură notă, din partea fiecărui jurat.

"Aşa cum ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, aşa şi noul sezon se cunoaşte că va fi incendiar. Din clipa când am dat mâna cu concurenţii am simţit că o să am treabă de făcut. Şi, mai ales, că o să mă bucur maxim de fiecare moment. De la noii concurenţi mă aştept să ne surprindă şi să se surprindă pe ei înşisş de cât sunt de minunaţi", spune Ozana Barabancea, jurata vocilor de la "Te cunosc de undeva!"

"Noii concurenţi sunt oameni simpatici şi, în sfârşit, voi putea să-mi recapăt statutul de profesor. Cei din ediţia trecută erau veterani. Treceau pe la cursurile de actorie doar pentru conversaţie. Nu mai aveam ce să-i învăţ (râde). Cu cei din noul sezon ne-am întâlnit o singură dată până acum. A fost ca în autocar la plecarea în tabără: hăhăială, glume, frisoane, emoţii, flirturi. Eu cred că cea mai valoroasă însuşire a acestui program e atmosfera. Poantele şi amuzamentul funcţionează atunci când relaţiile dintre noi sunt oneste şi prieteneşti. Va trebui să ne împrietenim rapid. Am şi început. Concurenţii vor avea o sarcină foarte dificilă deoarece publicul, chiar şi juriul, îi vor privi comparativ. Maria, Pepe, Jorge şi ceilalţi au ridicat transformările la nişte standarde foarte înalte, dar competiţia reală la "Te cunosc de undeva!" este una cu tine însuţi. Îţi descoperi valenţe şi potenţial pe care nici tu nu ştiai că le ai", spune Andrei Aradits, juratul care punctează actoria.

Alături de Ozana Barabancea şi Andrei Aradits vor lua loc la masa juriului, şi în acest sezon, Andreea Bălan, cea care punctează coregrafia, şi Aurelian Temişan, juratul care notează întregul show susţinut de fiecare concurent. Emisiunea va fi prezentată, ca şi până acum, de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net