FOTO Ilie Năstase, vânzător la fast-food

Ultima actualizare:

    Ilie Năstase a trecut în spatele casei de marcat pentru o ziFoto: Arhiva personală
Ilie Năstase a trecut în spatele casei de marcat pentru o ziFoto: Arhiva personală

Cine a intrat azi, între orele 10.00 şi 14.00 la McDonald’s-ul de la Piaţa Romană din Bucureşti, a avut surpriza ca, de partea cealaltă a tejghelei, să-l servească Ilie Năstase.

Sau vedete precum Diana Bart, Ioana Maria Moldovan, Livia Graur , Corina Caragea, Neti Sandu, Silvia Dumitrescu, Mihai Bobonete, Amalia Năstase, Florin Grozea, Mihai Sturzu, Mirela Vescan, Andreea Raducan sau Nicolai Tand.

Toate aceste vedete s-au implicat într-o campanie numită „Mi-e poftă să fac bune”, prin intermediul căreia compania strânge fonduri pentru costruirea unei case în care să locuiască părinţii copiilor internaţi pentru anumite perioade în spital. Astfel, la fiecare sendviş sau meniu vândut, se donează un leu.

Vedetele care au participat la eveniment şi au vândut, pentru prima dată în viaţa lor, poate, hamburgeri şi cartofi prăjiţi, s-au distrat copios şi s-au bucurat să vadă feţele surprinse ale clienţilor care îi recunoşteau.

"Când eram mică eram fascinată de casa de marcat. Aşa că, de fiecare dată când mergeam cu ai mei la cumpărături, obligatoriu eu îi dădeam banii vânzătoarei pe care o urmăream cu ochii mari şi plină de curiozitate. Nu am fost niciodată de partea cealaltă a tejghelei, până acum câteva zile când mi-a fost poftă să fac bine şi în scop umanitar am vândut sandwich-uri! 

Am acceptat cu mare drag invitaţia şi m-am bucurat că am putut să ajut. Pe lângă fapta bună pe care am făcut-o, am reuşit după atâţia ani să intru şi în pielea unei vânzătoare. Nu a fost deloc uşor, de afară totul pare floare la ureche, însă e o meserie în care trebuie să fii mereu cu zâmbetul pe buze, să-ţi primeşti clienţii cu căldură, să ai atenţie distributivă, să reuşeşti să faci faţă vacarmului dintr-un fast-food. A fost o experienţă inedită, iar pe viitor, de fiecare dată când voi comanda, am să-mi amintesc de cum e sa fii în rolul vânzătorului!", a povestit Ioana Maria Moldovan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net