Fostul iubit al Danielei Crudu, disperat după împăcare: “Dacă nu te întorci la mine, mă sinucid”

Ultima actualizare:

    Daniela Crudu nu vrea să se mai împace cu fostul iubitFoto: Instagram
Daniela Crudu nu vrea să se mai împace cu fostul iubitFoto: Instagram

Daniela Crudu l-a lăsat pe Radu Maricuță cu inima ruptă. Tânăra vedetă a început să ia decizii care i-ar putea pune imaginea într-o lumină proastă. Chiar dacă, Daniela Crudu a reușit să treacă peste despărțirea de fostul ei iubit, Radu Maricuța, acesta nu încetează din a o implora să se întoarcă la el. Fostul iubit i-a dat mai multe mesaje în care o ruga să se revină la sentimente mai bune.

Radu i-a trimis mai multe mesaje în care îi spunea că nu ea este vinovată de ce s-a întâmplat, ci actualul ei iubit. Acesta ar trece cu vederea tot ce s-a întâmpat între cei doi și ar fi de acord să o ia de la capăt. Ar fi dispus să uite și de faptul că în urmă cu puțin timp, Daniela s-a sărutat cu un alt bărbat în fața lui la o petrecere. Conform AntenaStars, misteriosul bărbat cu care ea s-a sărutat, ar fi chiar un apropiat de-al lui Radu.

“Dacă nu te întorci la mine, mă sinucid”, i-a scris Radu într-un mesaj Danielei. Se pare că Daniela nu mai are de gând să se împace cu el și își arată fericirea pe rețelele de socializare. Se fotografiază alături de prieteni, zâmbește și arată lumii că viața ei merge înainte și că își dorește să nu mai sufere.

Daniela Crudu a primit mai multe propuneri de la televiziuni pentru a o readuce pe sticlă. Bruneta încă nu a hotărât nimic dar se zvonește că va apărea într-o emisiune reality-show.

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net