Florin Constantin de la Divertis s-a întors în casa distrusă de incendiu

Ultima actualizare:

    Florin Constantin, de la Divertis, și-a pierdut casa în incendiufoto: arhivă personală
Florin Constantin, de la Divertis, și-a pierdut casa în incendiufoto: arhivă personală

Pentru Florin Constantin, dimineața zilei de vineri, 5 august, a fost încărcată de durere. Însoțit de un pompier, cel care s-a numărat printre membrii fondatori ai trupei de umor ”Divertis” s-a întors în apartamentul distrus de incendiul din 1 august.

Florin Constantin și-a așteptat rândul pentru a intra în casa distrusă de incendiul care a urmat exploziei provocate de o acumulare de gaze luni, 1 august. Momentul a fost copleșitor pentru actor, care a descris totul pe contul personal de Facebook.

”N-ati vrea să știți cum e. Te așezi la o coadă sinistră de oameni care vor să urce printre ruine până la locul în care altădată era casa lor. Majoritatea sunt bătrâni, așa că unii vor fi duși în brațe de niște îngeri păzitori cu chip de om, numiți pompieri”, a scris Florin Constantin.

Pe o căldură de 30 de grade Celsius, pompierii poartă mantale groase de protecție, pentru că în cazul unei prăbușiri ei se aruncă deasupra persoanei protejate cu brațele desfăcute. Printre ruine nu urcă mai mult de două persoane și un pompier.

”Încep să apară primii exploratori. Albi la față, tremurând, cu o pungă sau cu un sac negru de gunoi, în care se află lucruri ce ar trebui să fie de importanță maximă, acte, medicamente, bani, cărți, pisici sau ce mai crede omul că are mai important în viață. Pompierul e un lac de apă și de emoție. Va urca iar cu următorul de la coadă. Omul e fericit că a salvat ce avea mai important”, detaliază actorul.

Când îi vine rândul cuiva, pompierul îi pune o cască grea și sofisticată pe cap, îi zâmbește, îl îmbrățișează, îl încurajează și îi dă câteva instrucțiuni.

”Sari balustrade, pășești peste bucăți imense de planșeu prăbușit, praf, fum, pietre, sticlă. Observi cu coada ochiului că etajul 1 e la parter, iar parterul nu mai e... Adică e, dar la subsol. Ușile apartamentelor nu mai sunt, iar prin gaură se vede vârful bibliotecii care acum e în pragul ușii. Te faci că nu vezi, ca să nu crezi că ești nebun și te concentrezi să nu calci greșit.

Ajungi într-un loc ce înainte era casa ta. Te bucuri, apoi te înfiori. Printre praf, sticlă și fum îți vezi toate lucrurile pe care le-ai strâns o viață. La început te bucuri că-s toate și-s întregi. Apoi îngerul tău pompier te întreabă ce-ți trebuie să iei și el cum te poate ajuta.

Realizezi că, de fapt, nimic nu e mai important decât altceva, începi să plângi, pui la întâmplare în sacul negru niște lucruri și cobori biruitor. Printre ruine realizezi că nimic nu e important și mai bine puneai în sac altceva. Viața ta materială într-un sac negru.

Jos, alții își așteaptă resemnați rândul. Îngerul tău pompier e lac de apă și de emoție, îți ia casca din cap și i-o pune următorului. Îi zambește, îi ține instructaj. Următorul nu știe ce o sa pună în sacul negru. Sau stie...”, a mai scris Florin.

În urma incendiului din 1 august, două persoane și-au pierdut viața, alte 11 persoane au fost rănite și 16 apartamente au fost grav afectate. Toţi locatarii au fost evacuaţi de urgenţă. Locatarii de la etajele superioare ale imobilului au fost scoşi cu ajutorul scărilor întinse de pompieri, din cauză că scara blocului a fost distrusă în urma exploziei. Din primele informaţii, explozia ar fi fost cauzată de o acumulare de gaze la un apartament al cărui proprietar lipseşte de acasă de mai multe zile.

image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net