Florin Chilian riscă pușcăria, după ce a acuzat un medic de abuz

Ultima actualizare:
Ioan Lascăr este medic la Spitalul Floreasca din Capitală
Ioan Lascăr este medic la Spitalul Floreasca din Capitală

Florin Chilian a depus la Direcția Națională Anticorpuție o plângere împotriva doctorului Ioan Lască, chirug plastician la Spitalul Floreasca și unul dintre medicii care au avut grijă de răniții de la Colectiv. În denunțul său, artistul îl acuză pe doctor de abuz în serviciu, ucidere din culpă, neglijență în serviciu și deturnarea fondurilor comunitare.

Florin Chilian a precizat clar: „Solicit organelor judiciare să dispună efectuarea de cercetări specifice în vederea tragerii la răspundere penală a autorului faptelor. De asemenea, artistul a atras atenția șu cu privire la unitatea modernă pentru arși de la Floreasca, proiect ce a fost realizat cu fonduri de la Primăria Sectorului și Ministerul Sănătății, în valoare de aproximativ nouă milioane de euro și care „ nu a funcţionat niciodată, iar răniţii din clubul Colectiv nu au fost spitalizaţi în cele şase saloane noi, situaţie ce a dus la imposibilitatea tratării corespunzătoare a unor pacienţi, rezultând decesul acestora”.


    Ioan Lascăr este medic la Spitalul Floreasca din CapitalăFoto: Arhiva Click!
Ioan Lascăr este medic la Spitalul Floreasca din CapitalăFoto: Arhiva Click!

Dacă se dovedește că acuzațiile sale nu sunt reale, artistul ar putea suporta consecințe grave. Avocatul Artin Sarchizian a declarat pentru ziarul Ring că Florin Chilian și-a asumat niște riscuri atunci când a făcut această plângere: “Dacă, în cadrul anchetei, se va stabili, cumva, că acuzaţiile nu se justifică, iar artistul ştia că acestea nu sunt reale, el poate fi acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare şi poate primi o pedeapsă cu închisoare între 6 luni şi 3 ani sau o amendă. Faptul că există plângerea înseamnă că se va începe urmărirea împotriva faptei şi doar dacă se constată că există probe şi indicii se trece la urmărirea persoanei. De asemenea, reclamatul poate cere despăgubiri de la domnul Chilian dacă va proba că i s-au adus prejudicii de imagine şi poate face şi plângere penală. Consider cam hazardat acest denunţ pentru că fapta este cam incertă. Poate fi o culpă a sistemului. Trebuie să ai dovezi clare ca să incriminezi direct o persoană”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net