Carmen Tănase și Doinița Oancea lucrează din nou împreună. Sunt profesoare de actorie

flacarica.jpg

Au fost mamă şi fiică, în 2007

La 13 ani de la filmările pentru "Inimă de ţigan" (Acasă TV) şi mai apoi şi în alte producţii de succes, precum "Regina" şi "Fructul oprit", iată că Doinița Oancea și Carmen Tănase lucrează din nou împreună.

Însă Carmen Tănase (59 de ani), alias ”Flăcărica”, şi Doiniţa Oancea (37 de ani) sau Minodora, pe numele lor din telenovelă, nu vor fi partenere într-un nou serial, ci colege la Academia "Studiourile Buftea", ele urmând a pregăti noua generaţie pentru film şi teatru. Din echipa de profesori mai figurează Raluca Moianu, Matei Dedu, Paul Diaconescu ("Ferma: orăşeni versus săteni"), Vlad Ionescu, Iuliana Marciuc, Daniel Nuţa din "Sacrificiul" şi  Andrei Onofrei din "Trăsniţii".

Loading...