"Ferma vedetelor": Gina Pistol a părăsit competiţia după ce a fost înfrântă de Cristina Cioran

Ultima actualizare:
Ferma Vedetelor: Cea de-a doua probă a fost câştigată tot de Cristina Cioran
Ferma Vedetelor: Cea de-a doua probă a fost câştigată tot de Cristina Cioran

În ediţia de sâmbătă (16 mai) telespectatorii au fost martorii unui nou duel între fete, la "Ferma Vedetelor''. Gina Pistol a intrat la duel alături de Cristina Cioran, cele două fiind hotărâte să lupte pentru cei 50.000 de euro.

După doar două probe de foc la „Ferma Vedetelor”, câştigate de fiecare dată de Cristina Cioran, Gina Pistol a părăsit competiţia după o lună. Astfel, Cristina a reuşit să îşi demonstreze puterea şi să facă un pas înainte către finală. Cea de-a treia probă nu a mai avut loc, iar competiţia s-a terminat în favoarea Cristinei.

"Ferma vedetelor": Prima probă, învârtita bușteanului

Ferma Vedetelor: Cristina a câştigat prima probă
Ferma Vedetelor: Cristina a câştigat prima probă

La prima probă, Învârtita bușteanului, fiecare a stat la câte un capăt al unui buștean și au trebuit să împingă pentru a lua steagul din mijlocul ringului. Cea care s-a dovedit a fi mai puternică a fost Cristina Cioran, ea reuşind să ia steagul de trei ori, şi câştigând detaşat prima rundă la ''Ferma Vedetelor''.

 "Ferma vedetelor": A doua probă, proba graniţei de foc


    Ferma Vedetelor: Cea de-a doua probă a fost câştigată tot de Cristina Cioran Foto: captură Pro Tv
Ferma Vedetelor: Cea de-a doua probă a fost câştigată tot de Cristina Cioran Foto: captură Pro Tv

La cea de-a doua probă, Trece granița, cele două dueliste de la ''Ferma Vedetelor'' au stat de-o parte și de alta a unei linii trasate cu flăcări. Ele au avut o sfoară de care au trebuit să se tragă una pe alta peste linia care delimita terenul.

Cea care a trecut granița de cinci ori și a pierdut proba a fost Gina. Şi de această dată, Cristina Cioran a ieşit învingătoare. Pentru că primele două probe au fost câştigate de Cristina, cea de-a treia probă nu a mai avut loc.

''Nu e uşor să tragi, efectiv nu mai puteam să-mi mai folosesc mâinile'', a spus Cristina la finalul probei.

„A fost un duel foarte greu! Sunt mândră de mine că m-am descurcat, zic eu, foarte bine. Mă descurcam și mai bine dacă îi țineam piept Cristinei. Nu îmi pare rău că am provocat-o pe Cristina! Și Vica este la fel de puternică. Oricum ambele veneau din poziția celui avantajat și alegeau, la fel, probe de forță fizică!”, a conchis şi Gina Pistol, care a părăsit ''Ferma Vedetelor'', în cele din urmă.

Despre experiența trăită la ''Ferma Vedetelor'', Gina a completat: „A fost experiență foarte frumoasă! Ferma a reprezentat casă pentru astea patru săptămâni pe care le-am stat aici. Nu ai cum să nu te atașezi emoțional de zona asta, de animalele de aici!”.

“Ferma Vedetelor”: ce concurenţi au mai rămas în lupta pentru 50.000 de euro

La "Ferma Vedetelor” încep să se strângă rândurile printre concurenţi. În prezent, au mai rămas în cursa pentru marele premiu de 50.000 de euro Vica Blochina, Augustin Viziru, Dan Helciug, Cristina Cioran, dar şi George Vintilă. Cu toții vor munci pe brânci pentru a îndeplini toate sarcinile şi pentru a transforma locul într-unul în care să se poată locui.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net