Mitică Popescu și-a luat adio de la Tamara Buciuceanu-Botez la Teatrul Bulandra

priveghi-tamara-buciuceanu-teatrul-bulandra.jpg

Sala «Toma Caragiu» a Teatrului Bulandra e astăzi loc de pelerinaj pentru fanii Tamarei Buciuceanu-Botez
Sala «Toma Caragiu» a Teatrului Bulandra e astăzi loc de pelerinaj pentru fanii Tamarei Buciuceanu-Botez

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Tamara Buciuceanu-Botez a fost adus în această dimineață la Sala «Toma Caragiu» a Teatrului Bulandra din București, Str. Jean-Louis Calderon 76A. Accesul publicului în foaierul sălii a fost permis începând cu ora 13.00, când a început priveghiul de la căpătâiul actriței care s-a stins la 90 de ani.

Tamara Buciuceanu-Botez a murit, marți, 15 octombrie, la Spitalul Elias din București. Actrița fusese internată din data de 2 octombrie, pe fondul unor probleme cardiace, iar în ultima vreme starea ei de sănătate se agravase. Reprezentanții Spitalului au anunțat oficial decesul actriței, care pe data de 10 august împlinise vârsta de 90 de ani. „Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu-Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată într-un comunicat.

teatrul-bulandra-priveghi-tamara-buciuceanu.jpg

Admiratorii Tamarei Buciuceanu-Botez îi pot aduce un ultim omagiu la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra
Admiratorii Tamarei Buciuceanu-Botez îi pot aduce un ultim omagiu la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra

george-ivascu-priveghi-tamara-buciuceanu-bulandra.jpg

George Ivașcu a adus o coroană cu trandafiri albi din partea lui și a colegilor de la Teatrul Metropolis
George Ivașcu a adus o coroană cu trandafiri albi din partea lui și a colegilor de la Teatrul Metropolis

Printre colegii și prietenii care au venit la Teatrul Bulandra să cinstească memoria Tamarei Buciuceanu-Botez se numără Ducu Bertzi, Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Ioana Tufaru (fiica regretatei Anda Călugăreanu), Mitică Popescu, Emilia Popescu, Manuela Hărăbor, George Ivașcu și Ion Caramitru. Teatrul Bulandra l-a pierdut pe 18 septembrie și pe regizorul Ducu Darie, directorul instituției, iar la intrare au rămas și pozele lui la care astăzi s-au adăugat portretele Tamarei Buciuceanui-Botez.

mitica-popescu-priveghi-tamara-buciuceanu-bulandra.jpg

Mitică Popescu a venit să-și ia adio de la Tamara Buciuceanu-Botez
Mitică Popescu a venit să-și ia adio de la Tamara Buciuceanu-Botez

mitica-popescu-priveghi-tamara-buciuceanu-bulandra-2.jpg

Mitică Popescu a depus la căpătâiul marii actrițe un buchet de crizanteme albe
Mitică Popescu a depus la căpătâiul marii actrițe un buchet de crizanteme albe

Tamara Buciuceanu-Botez va fi înmormântată la Cimitirul «Sfânta Vineri»

În această seară, sicriul va fi dus la Biserica „Sfântu Gheorghe Nou” din Capitală (chiar lângă Teatrul Național București). Ceremonia de înmormântare va avea loc mâine, vineri, de la ora 12.00, potrivit unor surse apropiate familiei. Tamara Buciuceanu-Botez va fi înmormântată la Cimitirul „Sfânta Vineri” din Capitală, unde se află și regretații Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, George și Giliola Motoi, Iurie Darie și Mălina Olinescu.

Tamara Buciuceanu-Botez: «Îmi doresc doar să mă odihnesc»

Chiar de ziua ei, Tamara Buciuceanu-Botez a oferit pentru Click! un interviu în care spunea că se simte bine la pensie. „După 66 de ani de teatru, îmi doresc doar să mă odihnesc şi nu mai vreau să joc în alte proiecte. Momentan, nu am nevoie de nimic şi sunt foarte bine. Familia îmi este alături, mă văd cu ei şi cu prietenii şi mă bucur când am musafiri. Ies din când în când din casă să mă plimb și îmi place că oamenii nu m-au uitat”, ne-a spus actriţa.

Citește și:

EXCLUSIV Tamara Buciuceanu a împlinit 90 de ani: «Îmi place că oamenii nu m-au uitat»

Cine este Mihai Constantin, cel care moștenește averea Tamarei Buciuceanu Botez

Loading...

Citește și