Familiile artiștilor Gabi Lungă, Catanga și Ploieșteanu: “Am învins sistemul! Au fost înmormântați precum câinii”

inmormantare-cornelia-catanga_1.jpeg

Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
foto: Blitz / Click!

Muzica lăutărească a pierdut într-o săptămână trei mari artiști. Cornelia Catanga, Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă au fost răpuși toți trei de Covid. Înhumările lor au avut loc respectându-se protocolul Covid, după legea aflată la acel moment în vigoare. Joi, 8 aprilie, însă, Ministrul Sănătății a anunțat că se schimbă regulile la înmormântările Covid. Iată cum au reacționat familiile regretaților artiști.

Familiile celor trei mari artiști se simt acum răzbunate, după ce s-au luptat fiecare pe cont propriu, cu toate forțele, pentru a obține o înmormântare creștinească, pentru cei trei mari soliști ai muzicii lăutărești. Nu au avut sorți de izbândă pentru cei trei mari artiști care au plecat din această lume fără onorurile cuvenite, dar au reușit prin revolta lor să determine autoritățile să schimbe protocolul de înmormântare a decedaților Covid.

Fiica lui Nelu Ploieșteanu:”Dacă aş fi ştiut că se schimbă legea, l-aş mai fi ţinut”

Aneta Gavrilă, fiica lui Nelu Ploieşteanu, a rupt tăcerea, în premieră, după ce şi-a înmormântat tatăl "ca un câine", în ciuda faptului că l-a implorat până și pe Ludovic Orban să facă ceva pentru ca părintele ei să fie înmormântat creștinește. ''Avem sufletul împietrit. Conştiinţa parcă nu mă lasă, că m-am lovit numai de pereţi. M-am lovit de pereţi în săptămâna asta. Am implorat să se facă ceva. Eu am primit telefoane, din surse sigure, că a ajuns până la domnul Orban, ce decizie se ia, ce decizie nu ştiu în ce sens. Ştiu sigur că el nu a murit de COVID, deci el a murit din cauza altor lucruri, pentru că un om când ajunge în ATI, nu mai moare de COVID, moare de problemele pe care le determină această boală, dar COVID el nu mai împrăştie. Dacă aş fi ştiut că astăzi se schimbă legea, l-aş mai fi ţinut şi l-aş fi înmormântat aşa cum merita, nu cum l-am îngropat, aşa cum a fost acest protocol. Nu ar fi meritat tatăl meu să fie înmormântat aşa. Niciun om din lumea asta nu merită să fie înnmormânt aşa. Şi la un câine participă familia şi îl îngroapă cum se cuvine. Şi un câine. Este inuman'', a povestit cu lacrimi în ochi, Aneta Gavrilă, fiica lui Nelu Ploieșteanu, la Antena 3.

Aurel Pădureanu, soțul Corneliei Catanga:”Am o durere în suflet că nu am aşteptat să o pot înmormânta ca lumea”

Aurel Pădureanu, soţul regretatei artiste Cornelia Catanga, s-a declarat și el revoltat de modul în care a trebuit să îşi conducă şoţia la groapă. “Acum 14 zile am anunțat salvarea și a venit pe la orele 1:30. I-a făcut testul de COVID și s-a constatat că nu are. A dus-o la Spitalul Universitar și după vreo oră și jumătate a ieșit o doamnă doctor și mi-a spus că a făcut un stop cardio-respirator. După vreo jumătate de oră a venit și mi-a spus că nu se mai poate face absolut nimic și a murit soția mea. Vă puteți imagina ce am simțit în acel moment! Mi s-a spus că a murit de Covid. A doua zi luni a trebuit să scot de la morgă, să o duc neapărat la cimitir, că nu se poate altfel sub niciun aspect posibil și să înmormântez. Vă puteți imagina că nu aveam nici cu groapa pregătită, și am o durere în suflet pentru faptul că nu am lăsat-o încă două zile, ca să o pot să o înmormântez ca lumea. Mă bucur pentru ceilalți, pentru că o să se rezolve problema. Nu știu cât oi mai trăi și eu, dar ceea ce am văzut! Nici nu știu dacă i-a pus acolo în coșciug rochia. Îi luasem rochie nouă şi pantofi", a declarat în lacrimi Aurel Pădureanu, la Antena 3.

  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Cornelia Catanga a fost înmormântată sâmbătă, 27 martie, la cimitirul Ghencea Civil din București
    foto: Blitz / Click!
  • Maximize

1/10

Estera Onoriu, fiica lui Gabi Luncă: “Am fost căutați de Poliție și eu și surorile mele”

Dintre cei trei mari artiști care ne-au părăsit singura în cazul căreia s-au făcut mici excepții de la protocolul Covid a fost marea stea a muzicii lăutărești Gabi Luncă. Aproximativ 500 de de oameni au fost la priveghiul organizat la RomExpo, acolo unde au intervenit mai multe echipaje de Poliție. “Am reușit să învingem sistemul. Într-o perioadă de pandemie, cu restricții aberante, noi ne-am dorit să aducem un omagiu mamei noastre și am reușit, prin harul lui Dumnezeu, în condiții de maximă securitate și de respectare a legii, deși am fost întrerupți de Poliție. Am fost căutați de Poliție și eu și surorile mele și ceilalți din familie, am reușit totuși, într-o sală de 3.000 mp, cu acordul DSP-ului pentru 800 de persoane, am reușit să-i aducem un ultim omagiu chiar fără trupul neînsuflețit al mamei noastre”, a spus Estera Onoriu, fiica cea mare a lui Gabi Luncă la Antena 3.

Citește și:

A fost semnat noul ordin al MS privind bolnavii în stare gravă și morții de COVID. Cum vor avea loc înmormântările

Se schimbă regulile la înmormântările Covid. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății

Loading...