EXCLUSIV Văduva lui Pintea: „Sunt foarte îndrăgostită”! Declaraţii exclusive despre Laurențiu, medicul cu care se va recăsători Lavinia Tatomir

Ultima actualizare:

    Lavinia Tatomir şi iubitul ei, Laurenţiu
Lavinia Tatomir şi iubitul ei, Laurenţiu

Lavinia Pintea a ieşit din ”umbra” lui Adrian Pintea. Sufletul ei a fost în doliu timp de şapte ani, câţi au trecut de la moartea marelui actor, pe care l-a divinizat. Acum, însă, văduva acestuia iubeşte din nou. Şi-a dăruit inima necondiţionat unui fost coleg medic.

La şapte ani de la moartea actorului Adrian Pintea, Lavinia Pintea (34 de ani), văduva acestuia, a făcut din nou loc iubirii în inima ei. O femeie tânără, inteligentă şi frumoasă, nu a dus lipsă niciodată de admiratori, dar nu s-a grăbit să aleagă. Undeva, în sinea ei, parcă a simţit că bărbatul care o va iubi fără jumătăţi de măsura va apărea cândva, atunci când va fi scris să se întâmple. El era, însă, mai aproape decât şi-ar fi imaginat.

A înţeles asta în urmă cu numai câteva zile, când a început o relaţie cu Laurenţiu (34 de ani), un fost coleg de-al său, medic la terapie intensivă, pe care-l ştia de cinci ani. Bărbatul care o admira din umbră a convins-o că merită să se abandoneze din nou celui mai frumos sentiment pe care-l poate trăi un om: iubirea.

”Ne cunoaştem de cinci ani. Am fost colegi la Urgenţă. Suntem prieteni de tot atâţia ani şi de curând formăm un cuplu pentru că ne iubim mult. Sunt foarte împăcată şi liniştită avându-l alături”, ne-a spus Lavinia Pintea, care este medic rezident psihiatru la un spital din Craiova.Nu le-a luat prea mult timp să-şi dea seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt. Laurenţiu a cerut-o în căsătorie încă din prima zi a relaţiei lor, iar ea a acceptat, urmând ca în viitorul apropiat să pună la punct împreună detaliile nunţii. Lavinia are numai cuvinte de laudă de­­spre cel care a pus stăpânire pe inima ei, după şapte ani în care a fost un teritoriu interzis pentru orice alt bărbat.”Laurenţiu este în prezent cea mai importantă fiinţă din sufletul meu. Este un om de o bunătate cum rar întâlneşti. Este un bărbat tânăr, frumos, educat, cu un comportament şi o gândire absolut ireproşabile, în orice împrejurare a vieţii. Corespunde perfect profilului psihic, moral, intelectual şi fizic pe care mi-l doresc alături”, l-a descris Lavinia Pintea pe bărbatul care o va conduce curând spre altar. Laurenţiu nu a cucerit-o doar pe Lavinia, ci şi pe părinţii acesteia, care au primit cu bucurie decizia fiicei lor de a se căsători cu Laurenţiu.”Părinţii mei îl cunosc şi îl îndrăgesc foarte tare. Am convingerea că am alături omul potrivit pentru a porni la un nou drum în viaţă. Sunt foarte îndrăgostită”, ne-a mai spus văduva lui Adrian Pintea. Laurenţiu nu l-a cunoscut personal pe marele actor. L-a admirat şi l-a respectat, însă, aşa cum au făcut-o generaţii întregi de oameni, iar soarta a vrut ca el să-i redea fericirea femeii pe care marele actor a iubit-o mai presus de sine.

«Îl iubeam de copil pe Adrian!»

Când l-a cunoscut pe Adrian Pintea, Lavinia Tatomir avea doar 16 ani. S-a întâmplat în 3 ianuarie 1997, la Craiova, orașul ei natal. La teatrul din oraș fusese montat spectacolul „Hamlet”, cu Adrian Pintea în rolul principal.Actorul a repetat zile în șir și, la un moment dat, a rămas fără voce. Regizorul tehnic al piesei, prieten al familiei Tatomir, i-a vorbit lui Pintea despre darul Laviniei, acela de a ameliora suferințele oamenilor print-o simplă atingere. „Adrian mă știa de la televizor. Îl fascinase darul meu şi a vrut să mă cunoască. Întâlnirea noastră a fost foarte stranie, asemenea unei regăsiri peste timp. Ne fascinam reciproc”, ne-a povestit Lavinia, la doi ani de la moartea soțului său.

Lavinia a trăit o iubire  ca-n filme cu actorul  Adrian Pintea, care  a murit la 52 de ani
Lavinia a trăit o iubire ca-n filme cu actorul Adrian Pintea, care a murit la 52 de ani

Artistul se afla într-un moment dificil al vieții: avea la activ o căsătorie eșuată și o boală de ficat foarte gravă. Relația lor de iubire n-a început, însă, atunci, ci patru ani mai târziu, când Lavinia a împlinit 20 de ani.

„În 2 septembrie 2000, de ziua mea de naştere, Adrian m-a sunat şi m-a cerut de soţie. Fără să mai stau pe gânduri, am spus «Da». Îl iubeam de copil! Mai târziu mi-a mărturisit că m-a iubit din prima clipă, că mă visa, că nu înţelegea ce i se întâmpla, că a aşteptat să împlinesc 20 de ani”, a mai povestit Lavinia.

S-au căsătorit civil la 25 decembrie 2000, iar cununia religioasă a avut loc la 30 iunie 2001, la Biserica catolică din Craiova, Pintea fiind catolic. Peste șapte ani, în 8 iunie, cele două suflete pereche, așa cum le plăcea lor să-și spună, au fost despărțite de moarte. Adrian Pintea s-a stins la Spitalul Fundeni, unde fusese internat în stare gravă, cu ciroză hepatică. Avea 52 de ani. “Totul a pornit de la un implant dentar pe care l-a făcut. El avea o suferinţă hepatică, iar medicii îl avertizaseră că intervenţia stomatologică era foarte riscantă pentru această boală. Am insistat să nu facă implantul, însă şi-a asumat riscul. La două zile de la operaţie, a făcut septicemie. Apoi, blocaj renal, edem pulmonar şi infarct. S-a stins în braţele mele, aşa cum şi-a dorit. Tot timpul îmi spunea că, dacă e să moară, să nu-l las singur”, ne-a povestit Lavinia.

Este disperată de mesaje

 N-au trecut decât câteva ore de când Click! a anunțat în exclusivitate că Lavinia, văduva lui Adrian Pintea, își va reface viața cu un alt bărbat, la șapte ani de la moartea actorului, că femeii a și început să-i sune telefonul ca în gară.

Din acest motiv, Lavinia a ales să vorbească deschis doar cu ziarul Click!, iar pe pagina personală de Facebook a făcut public un anunț prin care cere discreție:

Vă mulțumim pentru urări, pentru că sunteți alături de noi și de minunea dragostei noastre, dar ne dorim puțină liniște doar pentru noi. Vrem o poveste discretă. Suntem medici. Avem responsabilități mari în spital. Nu putem răspunde tuturor curiozităților și întrebărilor legate de relația noastră. Abia am început să trăim...”.

Click! Spune

În anul 2008, Lavinia s-a întors în oraşul natal, Craiova, alături de părinţi. Aici, ea a urmat Facultatea de Medicină. “Adrian obişnuia să spună că «adevăraţii eroi ai zilelor noastre sunt medicii de la Urgenţă». M-am ambiţionat să devin un astfel de medic, pentru că Adri îşi dorea acest lucru şi am vrut să-i îndeplinesc dorinţa”, ne-a spus Lavinia Pintea. Aşa că, din 4 ianuarie 2010, a început să lucreze la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Craiova.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
banner Cornel Palade png
cub anca serea png
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
banner codin maticiuc png
banner Ella Crăciun png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net