Exclusiv! Ursuleț de pluș și cruce nouă la mormântul Denisei Manelista. Cine a lipsit de la pomană

Ultima actualizare:

    Aşa arată acum locul în care se odihneşte Denisa Răducufoto: CLICK!
Aşa arată acum locul în care se odihneşte Denisa Răducufoto: CLICK!

Timpul a reușit să aștearnă liniștea în familia regretatei artiste Denisa Răducu, plecată dintre noi în urmă cu două luni, la doar 27 de ani. Sâmbătă, 23 septembrie, artista a fost comemorată în satul natal din judeţul Vâlcea.

Și-au iubit fata ca pe ochii din cap, așa că cei doi părinți îndoliați fac acum toate orânduielile creştineşti pentru ca Denisa Răducu, decedată pe 23 iulie, să aibă linişte pe lumea cealaltă. “Sâmbătă a avut loc pomana de două luni pentru Denisa și s-a ținut la mama ei acasă, pentru că așa s-a înțeles cu tatăl Denisei. Știu că data trecută a fost la el acasă pomenirea, fac cu rândul ca să fie totul bine. Au venit toate rudele la pomană, dar și vecinii de acolo, din Ştefăneşti (jud. Vâlcea). Nu știu să vă zic cam câte persoane au fost, pentru că unii plecau, alții tot veneau”, ne-a declarat un apropiat de-al familiei. De asemenea, acesta ne-a spus că mormântul Denisei arată ca un colț de Rai.


    Denisa Manelista a fost înmormântată într-un sicriu alb, îmbodobit cu trandafiri albifoto: Oana Pascaru
Denisa Manelista a fost înmormântată într-un sicriu alb, îmbodobit cu trandafiri albifoto: Oana Pascaru

“Familia i-a schimbat acum și crucea din lemn, care a fost la început, cu una frumoasă, mare, din marmură. Este finalizat mormântul, i s-a făcut și cavoul, plus că este plin de flori, are și un ursuleț roz, de pluș, primit de la un fan. Foarte multe persoane din țară vin și trec pe la mormânt pe la ea, îi aprind o lumânare, pun o floare. Crucea de marmură a fost adusă de Florin, bărbatul cu care trebuia să se mărite. El, din câte știu, nu a venit sâmbătă la parastas, nu știu de ce, am înțeles că au fost și unele discuții pe aici, dar nu vreau să mă bag în asta, pentru că nu e treaba mea. Cred că băiatul a plecat în Spania”, ne-a mai spus sursa noastră. Denisa Manelista a murit pe 23 iulie, după o cruntă bătălie cu cancerul hepatic.


    Denisa Răducu a debutat în muzică la 14 ani. A cântat atât manele, la nunţi, botezuri şi alte petreceri private, cât şi muzică populară
Denisa Răducu a debutat în muzică la 14 ani. A cântat atât manele, la nunţi, botezuri şi alte petreceri private, cât şi muzică populară


    Florin, iubitul cântăreței, a lipsit de la parastasul de sâmbătăFotografii: Sever Gheorghe
Florin, iubitul cântăreței, a lipsit de la parastasul de sâmbătăFotografii: Sever Gheorghe

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net