EXCLUSIV Au fost la un pas să dea colţul, dar nu lasă tutunul. Vedete care au avut grave probleme cardiace, dar fumează ca turcii

Ultima actualizare:

    Fotografii: Sever Gheorghe/arhivă personală
Fotografii: Sever Gheorghe/arhivă personală

Grea e viaţa de artist, ziua vesel, noaptea trist! Aşa spune zicala, dar iată că vedetele noastre, preponderent actori, mai au ceva în comun: probleme cu inima. Viaţa agitată, efortul de pe scenă, dar şi viciile, i-au făcut să devină, în ultimii ani, pacienţii cardiologilor.

Rar mai întâlneşti persoană publică mai agitată decât Cătălin Botezatu, care se împarte între modă, petreceri, prezentări, vacanţe, evenimente mondene şi televiziune. Ieri seară, de la ora 21.30, la Kanal D a debutat emisiunea “Supermodels by Cătălin Botezatu”, iar designerul face faţă cu brio, deşi sănătatea îi este cam şubredă. Anul trecut, în luna mai, el a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord, la o clinică din Turcia. “Medicii de acolo au realizat o operaţie în premieră. Pot să spun că sunt un fel de «studiu de caz», pentru că am patru stenturi montate, iar operaţia a fost făcută cu microscopul. A fost o operaţie foarte grea, care a durut, la propriu. Este un fel de by pass realizat fără să se taie efectiv – îţi bagă prin mâini şi picioare tot felul de cabluri, inclusiv micro-camera video, şi îţi pune artera. Când îţi bagă stenturile, ai impresia că ţi se rupe pieptul. Mi-am văzut operaţia într-un ecran imens. Am văzut cum intrau nişte cârlige şi trageau de arteră. Tăiau, sudau, o mutau şi băgau stentul. Am fost operat de şase medici”, a povestit Cătălin Botezatu pentru Click! După tot acest scenariu de groază, designerul se simte bine, dar tot nu a renunţat la trabuc.

Zamfirescu: «Pe vremuri, fumam şi câte 50 de ţigări pe zi»

“Nu am reuşit să mă las. Însă nu sunt un fumător înrăit şi nu cred că voi reuşi să mă las de fumat în totalitate. Dar respect o dietă, am un anume regim de viaţă şi îmi iau pastilele zilnic”, ne-a mai spus Bote. Şi Florin Zamfirescu a fost pacientul medicilor cardiologi în iunie 2012, la două luni după ce a anunţat că se desparte de Cătălina Mustaţă. El a fost internat de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti, cu disecţie de aortă din cauza tensiunii oscilante. Practic, hipertensiunea arterială a supus peretele inimii la o presiune foarte mare, iar acesta s-a fisurat. Actorul a scăpat atunci fără intervenţie chirurgicală, însă medicii l-au avertizat că orice supărare îi poate fi fatală. După acel impas, Zamfirescu s-a lăsat de fumat, după 45 de ani de viciu, însă n-a rezistat mult departe de tentaţie. “M-am reapucat de fumat din cauza prostiei din capul meu. Pe vremuri fumam şi câte 50 de ţigări pe zi, dar acum, mult mai puţin. Cu inima sunt bine, mă duc din când în când la control”, a declarat, actorul pentru Click! 

Iată ce îi sfătuieşte medicul:

«Multă odihnă, vitamine şi sport»

Ovidiu Peneş, doctor în Ştiinţe Medicale şi medic primar, ne-a explicat de ce artiştii sunt predispuşi la boli cardiace. “Viața unui actor, a unei vedete de televiziune sau a unei persoane publice e plină de încercări, gândindu-ne numai la impactul asupra stilului de viaţă pe care-l au turneele, repetițiile, eforturile de a intruchipa diverse personaje şi de a păstra aparenţele în ochii publicului. Ce trebuie să înțelegem e că religia cardiovasculară este datorată unui cumul de factori. Metabolismul prost al grăsimilor şi glucidelor, al colesterolului şi glucozei sangvine, îngroșarea pereților vasculari, modificarea vâscozității sângelui, inflamația vasculară, stresul oxidativ, lipsa unei activități fizice regulate au impact major asupra funcției cardiovasculare. Sfatul meu pentru tinerii care își încep cariera de actor e să înțeleagă că sănătatea este bunul lor cel mai de preț, înaintea ambiţiilor profesionale. Pentru asta nu trebuie făcut un efort prea mare, urmarea unui life-style corect, o alimentație sănătoasă din surse sigure, o activitate fizică regulată și un somn regenerator regulat, de șapte-opt ore pe zi, cu un aport de minerale, vitamine”, ne-a declarat specialistul, fondatorul Clinicii de “Age Management”.

Şi ei au fost operaţi pe cord deschis

Jean Paler (52 ani) a suferit o operație la inimă în decembrie 2012, la un spital din Brașov. Atunci, în urma unui preinfarct, medicii i-au montat trei stenturi, după ce au constatat că arterele inimii erau infundate, iar tratamentul medicamentos nu-l mai ajuta pe actor. Anul trecut, la sfârșitul lunii noiembrie, și Mircea Albulescu (80 ani) a fost supus unei intervenții chirurgicale la inimă, la Institutul de Boli Cardiovasculare dinTimișoara. În timpul intervenției, actorului i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunțite s-a impus această operație, mai ales că actorul avea montat deja, un stimulator cardiac. Un alt nume din lumea teatrului de la noi, care a avut probleme cu inima, este Cristina Stamate (69 ani). Vedeta a fost operată pe cord deschis pe 26 ianuarie, după ce a fost diagnosticată cu insuficiență cardiacă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
banner codin maticiuc png
banner Ella Crăciun png
image png
CODIN MATICIUC FOTO FACEBOOK
banner cristina balan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net