Este de o lună în Grecia, dar n-a apucat să intre în mare

Ultima actualizare:

    Cosmin Seleşi se plimbă prin cele mai frumoase  destinaţii de vacanţă, fără să se poată bucura de ele
Cosmin Seleşi se plimbă prin cele mai frumoase destinaţii de vacanţă, fără să se poată bucura de ele

Credea că va îmbina utilul cu plăcutul atunci când şi-a făcut bagajele şi a plecat în Grecia, să filmeze pentru o emisiune ce va fi difuzată în curând la Antena 1. Cine nu l-ar invidia pentru asta, cine nu ar considera că are jobul ideal? În definitiv, „biroul” lui e, acum, la malul mării. Totuşi, nu e chiar aşa.

Cosmin Seleşi filmează, de o lună, în Grecia, pentru „Aventură cu 4 stele”, o competiţie între vedete, care pot avea parte fie de o vacanţă de lux, fie de una în condiţii extreme. El, personal, nu are parte nici de una, nici de alta.

De când e acolo, nu a simţit vreun aer de „vacanţă”. „Filmările încep în fiecare zi de la maximum 8 şi jumătate şi se întind până la 10-11 noaptea. Fiind vorba de un reality, filmăm non-stop, ceea ce e destul de solicitant. Nu am avut timp nici să fac o baie în mare până acum. Ba da, am intrat o dată pentru că trebuia să filmez un intro”, spune Cosmin.


    Partea pozitivă e  că are parte de  un adevărat  răsfăţ culinar
Partea pozitivă e că are parte de un adevărat răsfăţ culinar

E bucuros, totuşi, că a descoperit Grecia autentică, nu cea promovată de firmele de turism. Primul loc în care a ajuns a fost Maronia, un sat de munte situat la 3 km de mare, în zona Rhodope. A urmat Perdika, un oraş aflat în Thesprotia, apoi Volos şi insula Evia. Îi place că se trezeşte în fiecare dimineaţă şi vede marea. Nu-i place că afară îl aşteaptă temperaturi de 38-39 de grade Celsius. „Nu ştiu ce e ăla aer condiţio­nat pentru că filmăm afară. M-am bronzat cu urmă de tricou şi de ochelari de soare, căci despre plajă nu a putut fi vorba. Dar m-am obişnuit”, râde Seleşi.

Îi e dor de familie şi de copii. Partea bună la acest program alert e că timpul trece foarte repede, fără să-şi dea seama. Mai are puţin şi se întoarce acasă, unde îl aşteaptă alte filmări. De la vacanţă, în adevăratul sens al cuvântului, îşi ia adio în acest an. „În general, vacanţele mele sunt pentru odihnă. Îmi place să stau, să fac lucrurile în ritmul meu, fără program, fără prea multă agitaţie. Ador să încerc tot felul de mâncăruri pe unde mă duc. Sunt un gurmand. Din punctul acesta de vedere îmi place aici, în Grecia. Nu trece o zi fără să mânânc shrimp saganaki, creveţi cu brânză feta la cuptor sau sea bass, eu, care nu mâncam peşte. Pe cântar n-am îndrăznit să mă urc. De ce să am palpitaţii?!”, glumeşte el, de la sute de kilometri distanţă.


    Filmează cât e  ziua de lungă
Filmează cât e ziua de lungă
image
image
image
image
image
image
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
image
actualitate.net
image
actualitate.net