Elena Gheorghe, vacanță cu întreaga familie. ”Să pleci cu cinci copii la munte, o adevărată provocare!”

Planificarea unei vacanțe la munte cu toată familia este o adevărată provocare! Așa s-a dovedit a fi și pentru una dintrel cele mai îndrăgite artiste, Elena Gheorghe, care a decis să se bucure de un sejur special, alături de întreaga sa familie, însemnând copiii ei, soțul, cei doi frați, Ana și Costin, nepoții ei, dar și părinții săi.

Pentru această variantă numerică, artista a trebuit să se folosească de o dubă, dar și de o mașină pentru bagaje. A ales Poiana Brașov și s-au cazat la hotel Aurelius Împăratul Romanilor, unde s-au bucurat de spațiu în voie. Le-a surâs și vremea, așa că s-au bucurat din plin de zăpadă, au schiat, s-au dat cu toții cu săniuțele, cu mic cu mare, și nu le-au lipsit zâmbetele de pe chipuri.

A fost loc și de cântat, așa că într-una dintre seri, Elena și mama sa, Marioara, s-au întrecut cu orchestra de muzicanți a hotelului și au făcut super atmosferă. “A fost o super vacanță. Să pleci cu cinci copii la munte, o adevărată provocare! Ne-am distrat foarte bine împreună și am avut noroc să găsim un hotel special, pe măsura nevoilor noastre și cu siguranță vom reveni”, a spus artista.

Toată activitatea ei a fost intens urmărită pe rețelele sociale de către cei peste un milion de fani de pe Instagram.

  • foto: instagram
  • foto: instagram
  • foto: instagram
  • foto: instagram
  • foto: instagram
  • foto: instagram
  • Maximize

1/6

 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1