Elena Băsescu, aşa cum nu ai mai văzut-o: în halat de casă şi cu părul rebel

Ultima actualizare:
Halatul galben pare să fie de firmă
Halatul galben pare să fie de firmă

De când este mamă la puterea a treia, Elena Băsescu şi-a luat rolul atât de în serios încât poartă garderoba de casă şi pe stradă. Fotoreporterii Click! au surprins-o, deseori, în papuci şi treninguri lălâi, însă de data aceasta a făcut parada modei prin faţa casei într-un halat galben.

Este cunoscut faptul că mezina lui Traian Băsescu este una dintre cele mai fashion vedete autohtone. Fiecare apariţie a ei atrage priviri, iar hainele pe care le poartă sunt scumpe, mai ales că au semnătura unor creatori consacraţi. Iată că cea mai recent apariţie a EBei (38 de ani) a fost una de-a dreptul senzaţională, care îţi lua ochii, sau cum se mai spune pe româneşte: ”La soare te puteai uita, dar la haina EBei, ba!”

Ziua, în amiaza mare, celebra şatenă părea că se pregăteşte de o şedinţă foto, pentru că a ieşit din locuinţa situată în Mihăileanu cu un machiaj profesional şi părul coafat, prins în agrafe. Ei bine, dar nu frumuseţea ei a ieşit în evidenţă, căci cu aceste trăsături şi silueta ei de viespe deja suntem familiarizaţi, ci cu halatul ei pufos şi gălbior. 


    Halatul galben pare să fie de firmăFoto: Mihai Ionescu
Halatul galben pare să fie de firmăFoto: Mihai Ionescu

Pentru un moment, puteai să juri că este Rihanna la Met Gala 2018, care a făcut furori cu o rochie tip-omletă, însă era Elena Băsescu în această vestimentaţie de casă, care a ieşit în grabă să ridice de la curier un pachet ce conţinea cel mai probabil o rochie neagră.

A achitat factura, apoi a făcut stânga-mprejur spre casa recent renovată. Se pare că apariţia EBei nu este ceva ieşit din comun, pentru că cei care locuiesc în zona respectivă obişnuiesc să iasă la cafea sau la o pipă în astfel de haine de molton colorate.

De când este mămica a trei copii, Elena combină stilurile: elegant şi relaxat! Atunci când merge să verifice afacerile cu pizza pe care le are cu iubitul Cătălin ”Tomată”, ea preferă hainele casual, însă când trebuie să iasă la un eveniment, arată ca în reclame!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net