Ele nu mai pupă, pun ştampile!

Vedetele noastre îşi doresc buze cât mai senzuale, însă deja parcă s-ar afla într-o aprigă competiţie. Unele dintre ele ignoră sfatul medicului şi cer să li se pună porţii duble sau triple de substanţă, pentru un zâmbet cât mai provocator. Rezultatele sunt, în unele cazuri, catastrofale.

Iată că zicala ”ce e mult, strică” nu e doar o vorbă în vânt, ci concluzia la care ajungi după ce ai exemplul în faţă. Este cazul câtorva vedete de la noi  care au bătut de prea multe ori la uşa cabinetelor medicilor esteticieni, cerându-le să le injecteze buzele cu acid hialuronic, silicon sau grăsime proprie.

La ”augmentarea buzelor”, aşa cum este denumită medical procedura, au apelat mai multe doamne cunoscute, iar Marinela Niţu (45 de ani) este probabil cea mai reprezentativă dintre ele. Fosta nevastă a lui Miron Cozma nu mai arată ca la începutul carierei sale şi,  din bruneta cu trăsături finuţe a ajuns să pară o păpuşă gonflabilă, care ar face-o invidioasă chiar şi pe iubita lui Donald Răţoiul. Pomeţii şi zona ochilor au fost extrem de modificate, iar gura arată ca un ”cioc de raţă”. 

r114-v-2-col-mihaela.jpg


Mihaela Rădulescu (47 de ani) nu se lasă şi rivalelor le dă clasă

Şi Loredana Chivu (27 de ani) s-a transformat radical, iar dovada vie este o fotografie de acum 11 ani cu senzuala blondă. La 16 ani, nu avea nici sâni, nici buze, însă la vârsta de 19 ani, după ce a cunoscut celebritatea, a simţit şi gustul operaţiilor estetice. Acum are mari nu doar fesele şi sânii, ci şi buzele.

 

Margherita de la Clejani (25 de ani) a început cu modificările fizice încă de acum şase ani. În 2012 şi-a pus silicoane, apoi şi-a micşorat nasul, iar în cele din urmă şi-a modificat aspectul gurii. Are buze voluptuoase, iar imaginea din prezent aminteşte vag de Marga din anii de liceu. 

 

Şi Bianca Drăguşanu (35 de ani) este adepta acestei proceduri. O poză cu ea din adolescenţă ne-o înfăţişează extrem de naturală şi cu buze subţirele, însă acum frumoasa blondină are cele mai mari buze din show-biz-ul românesc. Medicul estetician le recomandă  pacientelor o cantitate de substanţă în conformitate cu armonia feţei lor, însă cele mai multe dintre ele sfidează sfatul specialistului. 

”Augmentarea buzelor minim invazivă oferă un plus de volum buzelor, cu ajutorul acidului hialuronic/grăsime proprie/endoproteze, pentru o anumită perioadă de timp. Din imaginile prezentate înainte/după se poate observa o diferenţă, dar din păcate aceasta este inestetică. Şi asta pentru că deşi pacientelor li se recomandă o anumită cantitate de substanţă, acestea vor de fiecare dată mai mult, apelează la alţi medici apoi ajung să exagereze cumplit”, ne-a declarat un medic estetician.

Brigitte Năstase a fost la un pas de cancer

 

Soția lui Ilie Năstase este cea mai sinceră vedetă atunci când vine vorba despre operațiile estetice. Deși multe vedete preferă să mintă, susținând sus și tare că sunt naturale, deși se poate observa de la o poștă intervenția esteticianului, Brigitte a preferat să spună răspicat ”Da, sunt operată, am 40 de ani și e normal la vârsta mea”. Din păcate, în urmă cu 15 ani, bruneta a tras o mare sperietură după ce substanța (bioalcamid) injectată în buze a migrat și se afla la un pas de a fi diagnosticată cu cancer. S-a operat în Germania, dar iată că experiența dramatică nu a speriat-o pe Brigitte, ea apelând în continuare la medici. Acum, Brigitte are o pereche de buze care nu se armonizează cu chipul ei. 

Loading...

Citește și

  • Bilanţul pe litoral la finalul acestui sezon: femei multe şi „tunate”, surprinse în toate poziţiile de fotoreporterii Click! Vedetele au preferat plaja din Mamaia, în detrimentul celor din Ibiza sau Grecia, aşa că şi-au etalat din plin fiţele, dar şi dotările fizice. Brigitte Năstase şi Laurette au fost campioane şi din faţă, şi din spate!

  • Cea mai sexy asistentă tv din toate timpurile, Loredana Chivu (27 de ani), nu e deloc cuminţică.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1