El a vrut să pună mâna pe numele Innei! EXCLUSIV

inna-lucian-stefan.jpg

inna lucian gitita
Lucian Gîtiţă a avut două tentative de a înregistra marca "Inna" la OSIM
Foto: arhiva Click!

A crezut că dă lovitura vieţii, dar mutarea pe care a plănuit-o n-a mers! Impresarul Lucian Gîtiţă a încercat de două ori să înregistreze marca “Inna” la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci), dar nu a reuşit şi nu va avea acest drept niciodată.

Elena Alexandra Apostoleanu (28 de ani) a apărut pe scenă de la o vârstă fragedă, dar sub numele “Inna” s-a făcut cunoscută din anul 2007. Atunci a început o colaborare cu Lucian Gîtiţă, care a avut un rol decisiv asupra carierei ei: a ajutat-o să scoată hit-urile ce au transformat –o pe artista originară din Neptun în vedetă internaţională, într-un timp extrem de scurt.

Impresarul a anticipat succesul încă de când au lansat prima piesă, aşa că nu a stat cu mâinile în sân şi a vrut să se asigure pentru viitor, aşa că Lucian Gîtiţă a încercat de două ori să înregistreze marca “Inna” pe numele său.

Primul pas l-a făcut în 2009. El a făcut o solicitare către OSIM, însă nu a plătit taxele de înregistrare, publicare şi examinare, în valoare de 100 de euro, iar cererea a fost radiată.

inna_dovada_2009.jpg

inna dovada 2009
Lucian Gîtiţă a încercat să înregistreze marca "Inna" în 2009, dar nu a plătit taxa
Foto: OSIM

Un an mai târziu, în 2010, Lucian şi-a dat mai mult interesul şi, după ce a depus o nouă cerere, a achitat şi taxele, însă a avut o surpriză! În urma examinării, cererea de înregistrare a mărcii a fost respinsă.

inna_dovada_2010.jpg

inna dovada 2010
Impresarul a îndeplinit toate condiţiile în 2010, dar nici atunci nu a putut să înregistreze marca pe numele său
Foto: OSIM

Click! a reuşit să afle ce s-a întâmplat, atunci, de la fostul şef al serviciului Mărci din cadrul OSIM, Ştefan Cocos.

inna_cerere_refuzata_bun.jpg

inna solicitari
Cele două solicitări ale impresarului Lucian Gîtiţă la OSIM s-au încheiat cu eşec
Foto: OSIM

“Solicitantul a vrut să-i aparţină marca, însă nu a primt acest drept exclusiv. Motivul? Marca, în momentul de faţă, probabil că este considerată având regimul unei mărci notorii. Adică este o marcă larg cunoscută publicului şi asociată în cazul de faţă cântăreţei. Nu contează cine a inventat numele (marca nu e drept de creaţie, ci un drept de ocupare), ci cine a creat notorietatea, prin urmare dacă cineva o foloseşte în afară de INNA, ea poate merge în instanţă.

În acest caz, baza legală fiind legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată în 2010, articolul 5, litera j, care spune «mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România», sau art.6, aliniatul 4, litera C, care respectă dreptul la nume şi la imagine care spune «există un drept anterior, altul decât cele prevăzute la alin. (2) lit. d), în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială».

Deocamdată, din punct de vedere legal, nu pare să existe un titular exclusiv”, a declarat pentru Click! Ştefan Cocos, fostul şeful al serviciului Mărci din cadrul OSIM.

Până în acest moment, nici Inna şi nici vreun membru al echipei ei nu au dorit să comenteze acest subiect.

inna-lucian-gitita.jpg

inna lucian gitita
Inna şi Lucian Gîtiţă s-au bucurat împreună de succesul fenomenal al cântăreţei originare din Neptun
Foto: arhiva Click!

Lucian şi Inna au fost şi iubiţi

Relaţia dintre Lucian Gîtiţă şi Inna (Elena Alexandra Apostoleanu) a depăşit cadrul profesional. Cei doi au fost un cuplu timp de câţiva ani şi s-au despărţit în anul 2013. În acel moment cântăreaţa era cunoscută în toată lumea, iar vestea rupturii a făcut vâlvă.

"Hot", cântecul care i-a adus Innei celebritatea în 2008 şi 2009

loading...
Loading...

Citește și