Două zile cu eliminări la Ferma Vedetelor. Cine a părăsit competiția

Citeste tot despre: 

Competiția Ferma Vedetelor are parte de multe momente de tensiune, iar ediția difuzată joi, 19 aprilie, a fost una plină probe care i-au supus pe concurenți la eforturi incredibile. La duel au fost implicate Grațiela și Majda, și au fost nevoite să răspundă la întrebări de cultură generală. În ediția de miercuri, Deea Maxer s-a duelat cu Majda, însă a fost eliminată, deși a rămas foarte puțin timp în competiție.

Competiția a fost strânsă, iar colegii lor din fermă le-au susținut mult, însă în final, din păcate, Majda a fost eliminată.

„Eu nu am pierdut, nu am fost eliminată. Mi-e foarte dor de oamenii de acasă. Am simțit că o parte din mine o sa rămână în această fermă. Mi-am luat salteaua acasă. Ei știu ce e în sufletul meu și ce au reprezentat ei. Am spus că voi sta mult în această fermă. Și plec și știu că voi lăsa în spate totul”, a declarat Majda.

Colegii i-au cântat o piesă de adio, iar Majda a izbucnit în lacrimi, declarând că abia așteaptă să-și vadă fiica.

„A fost un examen. Am stat de vorbă cu mine. Mă simt puternică”, a declarat Grațiela.

loading...
Loading...

Citește și

  • În ediția difuzată joi, 5 aprilie, la Ferma vedetelor, duelistele Patrizia Paglieri și Tania Popa au avut parte de probe care le-au solicitat cu adevărat toate aptitudinile. Duelul a început într-un mod dezechilibrat, deoarece Patrizia a renunțat imediat la prima probă deoarece risca să nu-și mai poată folosi încheietura uneia dintre mâini pentru mai multe luni.

  • După ce Vladimir Drăghia şi Tania Popa au intrat recent în “Ferma Vedetelor” (PRO TV), așa cum Click! a anunțat în exclusivitate, iată că, de miercuri, rândul concurenților, care tânjesc la premiul de 50.000 de euro, a fost îngroșat cu încă un cuplu celebru.