Diana Dumitrescu, anul trecut: “Sunt însărcinată, şefu”. Povestea amuzantă a sarcinii

12-13-vedete-1.jpg

Diana Dumitrescu, alături de regizorul Iura Luncaşu. Cei doi au colaborat la pelicula “Faci sau taci!”

Actriţa Diana Dumitrescu (35 de ani) s-a căsătorit anul trecut cu afaceristul Alin Boroi, iar de curând a anunţat că va fi mămică. Iura Luncaşu (43 de ani), regizorul peliculei ”Faci sau taci!”, a cărui premieră a avut loc aseară, a primit vestea cu bucurie, cu atât mai mult cu cât el i-a mai purtat noroc şi altei actriţe. Cei doi ne-au vorbit despre noul film.

Click!: Te întorci cu un nou rol de fată rea. Cum a fost la filmări?

Diana Dumitrescu: Un rol mai mic, la fel ca şi în „Ghinionistul”. A fost ca într-o tabără în care parcă ne-am jucat şi cineva ne-a filmat. Asta-i ideea cea mai bună pe care ţi-o pot da despre acest film. Pentru că nu s-a luat nimeni în serios şi de aceea a ieşit o comedie atât de bună. Sper să vină publicul, pentru că am format o gaşcă frumoasă, aşa cum îmi place mie să spun, o gaşcă de tâmpiţei nebuni care efectiv se distrează.

Îţi era dor să filmezi? 

Îmi e dor de platourile de filmare, în general, fie că e film sau serial. Simt lipsa acestui lucru, dar nu este ceva fără de care nu pot să trăiesc. Adică oricând aş putea să spun stop joc şi aia e. Dar după ce eşti obişnuit după 15 ani să faci lucrul ăsta, na, până te obişnuieşti cu lipsa lui durează ceva timp. Dar în momentul actual al vieţii mele, sincer, n-aş mai face absolut nimic, dacă ar fi după mine. Dar o fac de plăcere şi mi-e teamă că statul prea mult în casă o să mă sălbăticească.

Care e diferenţa între film şi serial?

Filmam la un serial cam zece luni, iar la acest film a fost un total de 30 de zile, plus deplasările în care am fost plecaţi din Bucureşti. S-a filmat într-un timp alert din mai multe puncte de vedere. Şi pentru că e un film independent şi are un buget limitat. Să-i ţii pe toţi la un loc atâtea zile e dificil pentru că unii mai aveau treabă şi au mai făcut naveta Bucureşti - Timişoara pentru că aveau spectacole de teatru, filmări. Eu mi-am blocat cu un an înainte luna august pentru Iura Luncaşu, regizorul filmului. Şi atunci pentru mine a fost uşor, pentru că am plecat într-o zi şi m-am întors după o lună. Am filmat în mai multe locuri din Timişoara şi zonele acelea foarte frumoase. 

Te-ai căsătorit, acum eşti însărcinată. Cum e viaţa de familie?

Sunt foarte bine, mulţumesc de întrebare, însă aş vrea să nu intru în amănunte despre sarcină. O să iau o pauză de un an pentru că vreau să mă menajez. Suntem în regulă, deocamdată, sper să fie totul bine cu sarcina.

În film eşti însărcinată, deşi s-a filmat anul trecut. 

12-13-vedete-2.jpg

Diana (centru), alături de graviduţele din noua peliculă

Regizorul filmului, Iura Luncaşu vă poate spune mai multe. 

Iura Luncaşu: ”I-am purtat noroc Dianei, da, în film e gravidă şi acum câteva zile a făcut anunţul că este însărcinată de adevăratelea. Chiar are o replică în film, „Sunt însărcinată, şefu!” şi la sfârşit apare gravidă. La fel s-a mai întâmplat şi cu actriţa Aylin Cadîr care, după filmările la „Tudo”, a rămas însărcinată. 

Iura, cum a fost la filmările pentru „Faci sau taci!”?

Făcând prospecţiile am descoperit Cheile Nerei şi împrejurimile şi am rămas şocat cât de frumos e acolo şi am văzut că toată lumea se înghesuie la Cascada Biga. Ajungând acolo am vrut să fac o tabără unde să ţin actorii şi actriţele însă am aflat că e locul împânzit de cobre, am schimbat planurile.

A mai făcut un băiat, după ce a fost «Sălbatica», în Tudo

12-13-vedete-3.jpg

În pelicula ”Tudo”, în 2016

Aylin Cadîr (33 de ani) a avut un rol important în pelicula ”Tudo”, filmată în 2016.  “Regizorul Iura Luncașu mi-a povestit despre proiect când era la nivel de concept și încrederea lui că aș putea face acest personaj mi-a dat curaj. A fost cel mai dificil proiect la care am lucrat din punct de vedere fizic, dar nu ai ocazia des de a juca așa ceva”, spune Aylin despre  ”Tudo!”. Personajul ei, Sălbatica, este o fată crescută în munți, departe de civilizație. În film este însărcinată, și iată că la scurt timp a anunțat că e gravidă cu cel de-al doilea băiat al ei, Amza.  Este căsătorită cu Traian și mai au un băiat, Pavel. 

12-13-vedete-4.jpg

Alături de Amza, fiul cel mic

«Vecina» Flavia merge la sală şi-n luna a şaptea de sarcină

Flavia Mihăşan (34 de ani) e însărcinată. Click! a aflat ce face fosta „vecină” „Neatza cu Răzvan şi Dani” (Antena 1) aflată în concediul prenatal început pe 2 martie. Cu două luni înainte de a-şi ţine fiul în braţe, Flavia şi-a luat pauză şi de la TV, şi de pe scenă, unde lucrează ca dansatoare pentru mai mulţi artişti.

12-13-vedete-flavia-mihasan-insarcinata.jpg

Flavia Mihăşan a primit 20.000 de like-uri

Vedeta şi iubitul ei, dansatorul şi actorul Marius Moldovan (28 de ani), au stabilit primele planuri pentru fiul lor. Blondina nu a renunţat la sala de sport, unde însă face exerciţii specifice graviduţelor, astfel că nu s-a rotunjit prea tare. Mândră de aspectul ei, Flavia s-a pozat la sală, poză care a primit peste 20.000 de like-uri. (Andreea Dumitru)

loading...
Loading...