De ce nu vrea Mirela Vaida să-și cumpere haine de gravidă

mirela-vaida-gravida.jpg

mirela boureanu vaida este insarcinata cu al treilea copil
Mirela Boureanu Vaida este gravidă cu cel de-al treilea copil
foto: Antena 1

Mirela Vaida a anunțat oficial săptămâna trecută, ca este însărcinata cu al treilea copil. Mamică a doi copii, vedeta este însărcinată în 5 luni și așteaptă un băiețel, dar refuză să-și cumpere de gravidă.

Până în acest moment, frumoasa moderatoare nu își face griji în ceea ce privește hainele, pentru că nu s-a îngrășat decât 2 kilograme.
“Nu îmi fac griji în ceea ce privește hainele pentru că se pare că și de data acesta am noroc și sunt însărcinată tot iarna! Am știut eu de ce am pus la păstrare haine de la primele două sarcini! Nu vreau să investesc bani în haine pentru gravidă, în special pentru aparițiile tv. Maria Andrei, cea care se ocupă de imaginea mea, știe cel mai bine ce mi se potrivește! Ne sfătuim și de fiecare dată ține cont de starea mea de spirit când îmi alege ținutele. Știe să mă “citească” și îmi propune mai multe variante și culori. Dacă nu stau tocmai bine cu energia, îmi propune ținute în culori tari și accesorii impozante. Așadar, prefer să investesc în haine și lucruri pentru bebeluș!”, ne-a spus Mirela.  

Mirela Vaida, gravidă cu al treilea copil

Frumoasa prezentatoare a emisiunii ”Totul pentru Dragoste - La bine și la greu”, difuzată de Antena 1, și-a revenit foarte repede după primele două sarcini. “Nici la prima și nici la a doua sarcina nu am fost nevoită să fac schimbări majore în garderobă. Mulțumesc lui Dumnezeu am luat 12 kg la prima sarcină, cu Carla, și 15 kg la a doua sarcină, cu Vladimir. Oricum, fiind o diferență de vârstă foarte mică între ei, am fost și sunt tot timpul în priză, așa că kilogramele, cum apar, așa dispar! Nu am o rețetă, am doar doi copii energici și dornici de joacă, și încă unul pe drum, astfel încât am propria sală de fitness la mine acasă”, a mai spus aceasta.

mirela_boureanu_vaida_4_0.jpg

foto
Mirela Boueranu Vaida şi cei doi copii ai săi
Foto:Arhivă personală

 

Mirela Vaida prezintă emisiunea ”Totul pentru dragoste – La bine și la greu” difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1. În acelasi timp, Mirela Vaida face parte din echipa musicalului Mamma Mia, este actriță la Teatrul de Revistă Constantin Tănase și susține recitaluri alături de bandul său, Vaida show.

 

Citește și:

Mirela Vaida, escapadă la munte cu familia. Ce frumoşi sunt copiii prezentatoarei!

Unde vrea Mirela Vaida să înveţe copiii ei. Ai să rămâi surprins

loading...
Loading...

Citește și